MENIU

Dan Vîlceanu, despre banii care vor veni în România: „Peste 80 de miliarde de euro vor intra în următorul exerciţiu financiar 2021 - 2027”

Dan Vîlceanu - ministrul Fondurilor Europene

Peste 80 de miliarde de euro vor intra în România în următorul exerciţiu financiar 2021 - 2027, iar pentru asigurarea premiselor ca absorbţia fondurilor europene să fie de 100%, pentru programele operaţionale a fost prevăzută posibilitatea de supracontractare, adică de a fi depuse proiecte peste sumele alocate României, a declarat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, la sfârşitul şedinţei de Guvern.

„Astăzi a venit rândul ordonanţei privind fluxurile financiare pentru programele operaţionale 2021-2027, care a fost adoptată în această seară. Foarte multe elemente de noutate nu sunt faţă de fluxurile financiare din perioada 2014-2020, dar sunt câteva noutăţi totuşi.

Aici aş specifica un element de noutate care îl reprezintă faptul că Programul Operaţional Regional (POR) nu va mai fi un program naţional - el a fost gestionat de Ministerul Dezvoltării, ci vor fi opt programe regionale separate pentru fiecare agenţie de dezvoltare regională în parte. Deci, practic, fiecare Agenţie de Dezvoltare Regională (ADR) devine Autoritate de Management şi va gestiona fonduri europene prin POR", a spus Dan Vîlceanu.

„Nu în ultimul rând, aş vrea să subliniez faptul că, în vederea asigurării premiselor pentru ca absorbţia să fie de 100%, ministerele au prevăzut, de fapt pentru programele operaţionale a fost prevăzută posibilitatea de a supracontracta, practic de a avea proiecte peste sumele alocate României prin aceste programe operaţionale", a adăugat Dan Vîlceanu.

„Avem o alocare totală de 32,44 de miliarde de euro şi vom opera cu 16 programe operaţionale - opt la nivel naţional şi opt la nivel regional. Programele la nivel naţional sunt următoarele: Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă - care are o alocare de aproximativ 4,26 miliarde de euro, Programul Operaţional Transport va fi ca Autoritate de Management la Ministerul Transporturilor, care are o alocare de 4,42 miliarde de euro, Programul Operaţional Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare - cu o alocare de 1,65 de miliarde de euro, Programul Operaţional Sănătate - cu o alocare de 2,88 miliarde de euro, Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare - care are alocate aproximativ 3,09 miliarde de euro, Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială - aproximativ 2,97 miliarde de euro, Programul Operaţional Asistenţă Tehnică - aproximativ jumătate de miliard de euro, Programul Operaţional Tranziţie Justă - cu o alocare de 2,1 miliarde de euro, şi cele opt programe operaţionale regionale care au împreună alocată suma de 2,09 miliarde de euro. Deci, practic, prin intermediul ADR-urilor, care devin autorităţi de management şi vor fi POR-uri, fiecare un POR mai mic, a fost alocată suma de 2,09 miliarde de euro", a afirmat ministrul.

Mai multe articole despre:
dan vilceanu fonduri europene bani