MENIU

Dan Vasile Mihale: Controversata OUG 13 a fost o glumă, în comparație cu ce urmează

Controversata Ordonanță 13, care a scos în stradă sute de mii de oameni, numiți, cu dispreț, de aparatul de propagandă al coaliției PSD-ALDE ''iohanniști'', ''sorosiști'' și ''corporatiști'', a fost o glumă, în comparație cu ce urmează. PSD şi ALDE pregătesc schimbarea din temelii a Codului penal și Codului de procedură penală! Sub pretextul transpunerii unei directive europene privind prezumţia de nevinovăţie, majoritatea parlamentară pune botniță justiției.

Una dintre cele mai controversate propuneri stabilește că persoanele despre care există probe clare că sunt corupte nu vor mai putea fi arestate preventiv. O altă propunere, la fel de dubioasă, vizează dezincriminarea infracţiunii de mărturie mincinoasă, infracțiune de care este acuzat însuși Călin Popescu Tăriceanu. O primă dovadă că aceste amendamente vizează un singur lucru: curățarea dosarelor politicienilor cu probleme penale.

O a doua dovadă că amendamentele PSD-ALDE au fost croite pentru politicienii penali este propunerea prin care se interzice orice comunicare publică din partea organelor de anchetă. Cu alte cuvinte, DNA sau DIICOT nu vor mai putea face public că au început urmărirea penală pe numele unui demnitar, iar presa nu va mai putea da imagini cu demnitari care poartă cătuşe. Și, ATENȚIE, cea mai mare grozăvie: filmările nu vor mai putea fi considerate probe la proces!

Aceeași nefericită coaliţie de guvernare vrea ca victimele sau martorii să fie audiaţi de faţă cu inculpatul. Asta chiar este nebunie curată și dovedește un sadism ieșit din comun. Spre exemplu, în cazul unui viol, victima trebuie să vorbească în faţa violatorului, iar judecătorii nu vor mai putea condamna inculpaţii dacă aceștia nu au fost înştiinţaţi în prealabil. Și lista nu se oprește aici...

Nenorocite zile mai trăim! Toate aberațiile menționate mai sus au șanse mari să se materializeze, pentru că PSD-ALDE, cu ajutorul UDMR, care este complice la acest asasinat al justiției, dețin majoritatea în Parlament. Nimic nu-i mai poate opri pe acești neaveniți, care se ascund în spatele unui vot popular nefericit și disperat. Nu-i mai sperie nici măcar strada. Au și pentru protestatari o surpriză: noul statut al polițistului, care, cu o mică baghetă magică, poate transforma contravenția în infracțiune. Poți ajunge la închisoare și pentru o simplă grimasă, sau dacă refuzi să faci ,,mersul piticului''. S-au gândit la toate. Au imunitatea la fărădelege în sânge.

În scurt timp, nici poziționarea geostrategică nu ne va mai apăra de abuzurile acestor politicieni low profile, care vorbesc în Parlament  despre poze cu sex anal și ''te aștept la metrou'', aluzie la odioasa crimă de la stația Dristor 1.

Dacă vom tolera aceste abuzuri, care transformă infractorii în băieți buni, iar băieții buni în infractori,  ne vom merita soarta și nu va fi una prea bună, pentru că este decisă de unii care au un singur scop: interesul personal și cel de grup. Noi, cei de rând, avem un singur instrument legal: votul. Așadar, atenție cum votați la următoarele alegeri!

Mai multe articole despre:
null