MENIU

Tentativă de intimidare a martorilor, la Sectorul 2! Primarul, amenințări către angajații ADP

Dan Cristian Popescu, candidatul PNL la Sectorul 2, a declarat, în direct la Realitatea TV, că a depus o completare la plângerea formulată împotriva primarului interimar, Mihai Mugur Toader, și șefului ADP Sector 2, Cristian Lemnaru, referitoare la săvârșirea infracțiunii de influențare a martorilor.

"Este vorba de această mentalitate cu care ne luptăm. Baroni locali care confundă banii publici cu propriile proprietați. Avem acel caz de la Iași, când primarul trimitea poliția locală să spioneze o domnișoară. Aici la fel, au pus angajații să facă munca partidului. Este un lucru de o gravitate enormă", a spus candidatul PNL la Realitatea TV.

"Ei consideră că angajații sunt ai lor. De când am depus acea plângere penală, eu îl aștept pe primarul interimar să vină cu o explicație. Refuză să răspundă. Ce a făcut primarul interimar astăzi, care m-a forțat să depun o completare la plângere. I-a chemat pe cei cinci oameni care au fost în acea echipă de la ADP și le-a impus să spună organelor de anchetă că treceau întâmplător pe acolo și s-au oferit singuri să amplaseze banerele. Asta se numește influențarea martorilor", a continuat acesta.

Dan Cristian Popescu, a depus astăzi, 2 iunie 2016, o completare la plângerea penală împotriva viceprimarului cu atribuții de Primar al Sectorului 2, Toader Mugur Mihai, și a Directorului General în cadrul Administrației Domeniului Public al Sectorului 2, Cristian Lemnaru. Completarea aduce la cunoștința procurorilor că cei amintiți mai sus, împreună cu Directorul de Producție și Administrativ al ADP Sector 2, Mircea Frîncu, pun presiuni asupra martorilor, angajați ai ADP Sector 2, pentru ca aceștia să depună mărturii mincinoase în fața procurorilor.

„Vreau să-i îndemn pe toți cei care au informații despre acțiuni ilegale ale celor ce conduc în acest moment Primăria Sectorului 2 și instituțiile din subordinea sa, să nu se lase intimidați și să aducă aceste informații în fața justiției. Oricine are știință de astfel de fapte și le ascunde, se face părtaș la ele. În același timp, îi îndemn pe angajații acestor instituții să nu se mai lase umiliți și folosiți în scopurile personale ale conducerii actuale”, a declarat candidatul PNL la Primăria Sectorului 2, potrivit unui comunicat remis de acesta.

"Am trimis numele și telefoanele dânșilor la DNA. Am depus aceste nume și aștept ca acești oameni să fie chemați și să spună adevărul. Nu vor minți, pentru că sunt foarte mulți oameni corecți în acea primărie care nu mai suportă aceste regim impus de cei care conduc primăria astăzi, acest regim prin care îți arogă angajații ca și cum ai fi ai lor. La Poliția Locală am înțeles că după ce au fost evenimentele care au dus la arestarea primarului Onțanu au apărut niște angajați pe care nu-i cunoștea nimeni. Dânșii apăreau doar pe acte, iar acum, de frică, au fost nevoiți să vină la program", a mai spus candidatul PNL.

Dan Cristian Popescu, candidatul PNL la Primăria Sectorului 2, a depus ieri, 1 iunie 2016, o plângere penală împotriva viceprimarului cu atribuții de Primar al Sectorului 2, Mihai Mugur Toader,  și a Directorului General în cadrul Administrației Domeniului Public al Sectorului 2, Cristian Lemnaru, prin care denunță următoarele infracțiuni: delapidare, conflict de interese și trafic de influență.

Dan Cristian Popescu îi acuză pe Mihai Mugur Toader și pe Cristian Lemnaru că „şi-au exercitat influenţa specifică funcţiilor pe care le deţin în vederea determinării salariaţilor ADP Sector 2, pentru ca aceştia să realizeze muncă fizică şi să utilizeze utilajele/echipamentele ce se află în proprietatea ADP Sector 2, pentru şi în folosul personal al acestora.”

Faptele menționate au avut loc în data de 7 mai, când „numiţii mai sus amintiţi au folosit bunurile pe care le gestionează şi aflate în proprietatea ADP Sector 2 Bucureşti, pentru şi în folosul campaniei electorale a lui Mugur Mihai Toader. Mai exact, au folosit aceste echipamente/utilaje pentru amplasarea banerelor/posterelor şi a altor materiale electorale, săvârşind astfel infracţiunea de Delapidare infracţiune prevăzută şi pedepsită de Art. 295 Cod Penal”, se menționează în plângerea penală, potrivit unui comunicat remis de Dan Cristian Popescu.

„Strategia de campanie electorală a Partidului Social Democrat în Sectorul 2 a inclus spectacole, cadouri pentru copii și pentru părinții acestora, excursii electorale, toate acestea pe banii Primăriei Sectorului 2, adică pe banii noștri, ai cetățenilor din acest sector. Am făcut deja o plângere penală pentru aceste fapte. De curând am aflat însă că Primarul Toader a mers și mai departe: a folosit angajații Primăriei, din cadrul Administrației Publice Sector 2, pentru a amplasa materialele sale electorale, o acțiune ilegală și care sfidează bunul simț și interesele cetățenilor din sector,” a declarat Dan Cristian Popescu, candidatul PNL la Primăria Sectorului 2.  

Contactat de Realitatea.net, directorul adjunct al ADP Sector 2, Mircea Frâncu, a declarat că nu știe despre amplasarea de materiale electorale de către angajații ADP Sector 2, susținând totodată că nu are o explicație pentru ce s-a întâmplat. De asemenea, întrebat dacă este posibil ca aceste dispoziții să fi fost date direct de Mihai Mugur Toader, primarul interimar al Sector 2, acesta a spus că nu crede.

"Eu nu am auzit de așa ceva. Nu cred că dispozițiile au fost date de Mihai Toader, el ne-a atras atenția să nu greșim cu așa ceva. Nu am o explicație la momentul acesta pentru ce s-a întâmplat", a spus Frâncu.

Mihai Mugur Toader și Cristian Lemnaru nu au răspuns la telefon pentru a da un punct de vedere.

Mihai Mugur Toader mai este acuzat și de faptul că a ordonat salariaților ADP Sector 2 să realizeze muncă neremunerată pentru realizarea activităţilor specifice campaniei sale electorale.

Reamintim că Instanța a dispus amendarea penală a Aministrației Domeniului Public Sector 2 pentru infracțiunea de ucidere din culpă în dosarul Ionuț Anghel, copilului ucis de câini în septembrie 2013.

La plângerea penală depusă de către Dan Cristian Popescu sunt anexate, drept dovezi, 22 de planşe foto.