MENIU

Cum se contrazic baronii PSD între ei, pe tema remanieriii Guvernului şi comasării ministerelor

Preşedintele Executiv al PSD, Niculae Bădălău, spune Guvernul ar putea fi restructurat, iar Executivul ar putea include 16 - 17 ministere, faţă de 24, câte sunt în prezent, el apreciind că este necesar şi un Congres al partidului. În replică, vicepremierul Paul Stănescu spune că un congres al partidului nu ar fi tocmai o soluţie bună şi crede că Guvernul Tudose nu ar trebui restructurat, conform Digi24.

„Cred că un Congres ar face bine sănătăţii partidului, în care să relansăm ideile noastre politice, să relansăm viaţa politică, mai ales că 2018 este an preelectoral, ştim că în 2019 vom avea două rânduri de alegeri. În Congresul partidului, conform Statutului, nu putem alege decât vicepreşedinţii, organele de conducere. Dar nu cred că e cazul acum să facem Congres de alegeri”, a adăugat el.

Un alt lider PSD, vicepremierul Paul Stănescu, spune, pe de altă parte, că un congres al partidului nu ar fi tocmai o soluţie bună şi crede că Guvernul Tudose nu ar trebui restructurat.

„Nu cred că este momentul să se întâmple acest lucru, să se comaseze ministere. Cred că Guvernul funcţionează foarte bine. Nu cred că trebuie făcute comasări sau alt gen de lucruri făcute în Guvern. Eu cred că Guvernul - în calitate de membru al Guvernului, confirm că Guvernul la această oră funcţionează foarte bine. În structura actuală”, a spus vicepremierul Paul Stănescu, scrie news.ro.

În ceea ce priveşte un Congres extraordinar, Stănescu spune: „Deocamdată eu spun că nu este cazul. Pentru că nu sunt motive”.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat în urmă cu o săptămână că în ianuarie va avea loc o discuţie privind eventuala necesitate a modificării structurii Guvernului. În ceea ce priveşte remanierea unor membri ai Cabinetului, Dragnea a precizat că nu are niciun element care să îi spună că trebuie remaniat un anumit ministru. El s-a declarat mulţumit de activitatea premierului Mihai Tudose.