MENIU

Cum explică senatorii votul pro-Oprea: "De unde ştiţi că am votat împotrivă? De unde?! Asta-i viaţa!

Solicitaţi să explice de ce au votat împotriva cererii DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea, unii dintre senatori s-au arătat deranjaţi de întrebare, alţii au spus că nu era de competenţa DNA să ancheteze acest caz sau că pasagerul de pe bancheta din spate nu poate fi vinovat de ucidere, scrie Mediafax.

MEDIAFAX i-a contactat pe senatorii identificaţi că au votat pentru păstrarea imunităţii lui Oprea şi i-a întrebat cum îşi motivează decizia.

''De unde ştiţi că am votat împotrivă? De unde?'', răspunde nervos senatorul PSD Cristian Dumitrescu la întrebarea ''de ce aţi votat împotriva urmăririi penale a lui Gabriel Oprea?''.

La explicaţia că fotografia în care este surprins în momentul votului este foarte clară în acest sens, senatorul continuă: ''Eu nu cred, că votul e secret, domnule!. Ce, dumneavoastră trebuie să ştiţi? Foarte bine, asta-i viaţa! Votul e secret, nu-l comentez'', a încheiat el. Senatorul PSD Gabriela Creţu nu răspunde apelului telefonic, dar trimite un sms prin care spune că este la volan. Apoi, un al doilea în care întreabă ''Cine sunteţi?''. Deşi a primit trei sms-uri cu explicaţii despre motivul pentru care a fost sunată, nu a mai răspuns la telefon.

La telefonul senatorului ALDE Marius Niţă răspunde o voce: ''Alo, da?''.

''Bună ziua, domnule senator! Cristian Citre sunt, de la Mediafax. V-am sunat cu o întrebare: de ce aţi votat împotriva cererii de urmărire penală a lui Gabriel Oprea luni în Senat?''. ''Ştiţi ce vă rog? Alo, alo…'', răspunde, după câteva momente de ezitare, vocea de la celălalt capăt al firului.

După care a continuat: ''Ştiţi ce vă rog eu? Mai sunaţi o dată şi vorbiţi cu dânsul că eu nu sunt Niţă, eu am numărul lui de telefon la mine şi sună şi la mine telefonul când sună la dânsul, ştiţi? Înţelegeţi? Eu sunt consilierul dânsului la organizaţia Balş. Înţelegeţi? Păi ăsta e numărul lui pe care aţi sunat dumneavoastră acum, ştiţi? Păi e şi la mine numărul dânsului şi cred că sună şi colo şi colo, ştiţi? Înţelegi? Mai sunaţi o dată că eu nu răspund, înţelegeţi?''. Evident, nu a mai răspuns nimeni la respectivul număr de telefon.

''Eram convins că aceasta va fi întrebarea'', spune senatorul PSD Georgică Severin după ce aude motivul pentru care a fost sunat. ''Sincer să fiu, legal, constituţional şi chiar moral, nu trebuie să explic un vot, mai ales un vot secret'', continuă el. Totuşi, acceptă să explice de ce a votat împotriva cererii DNA.

''Din câte am învăţat eu în aceşti ani de parlamentarism, omuciderile nu sunt în niciun fel, dar în niciun fel, de competenţa DNA. Dacă am fi acceptat acest lucru, am fi acceptat practic un abuz evident al DNA'', susţine Severin.

''Dacă acceptăm ideea că o persoană căreia nu i se poate demonstra şi nu s-a dovedit nicăieri în rechizitoriu că a determinat în vreun fel viteza de deplasare sau chestii de genul acesta, o persoană aşezată pe locul din spate într-o maşină este vinovată fără să se poată dovedi acest lucru, înseamnă că orice persoană care este în spate într-un taxi sau în orice maşină oficială în spate i se poate imputa acest lucru în cazul în care şoferul sau altcineva dintr-o eventuală coloană face accident'', mai spune senatorul PSD.

Mai multe articole despre:
Senat senatori măsuri vot anunţ decizii pro oprea