MENIU

Cristoiu: Arestarea lui Georgescu ca şef ANI, una din cele mai mari greşeli politico-juridice

Cristoiu: Arestarea lui Georgescu ca şef ANI, una dintre cele mai mari greşeli politico-juridice din istorie

Arestarea lui Horia Georgescu ca şef al ANI, la acea vreme, a fost una dintre cele mai mari greşeli politico-juridice din istoria României. Aprecierea a fost făcută de Ion Cristoiu, la Realitatea TV. Invitat, joi seara, în emisiunea "Jocuri de putere", jurnalistul a explicat cum a ajuns la această concluzie.

"Cred că arestarea lui Horia Georgescu ca şef al ANI a fost una dintre cele mai mari greşeli politico-juridice din istoria României, din mai multe motive. Domnul Georgescu nu a fost înhăţat pentru activitatea de la ANI, a fost pentru o activitate anterioară. Trei personaje erau, despre care, dacă scriai un rând că aveai îndoieli, te lua dracu'. Că săreau imediat roboţeii... Alina Bica, Horia Georgescu şi Laura Codruţa Kovesi. Dacă aveai îndoieli în legătură cu activitatea ANI condusă de Horia Georgescu, erai omul corupţilor şi împotriva statului de drept. Din nenorocire, acţiunea asta, care putea fi făcută altfel, se îndreaptă împotriva a tot ce a făcut ANI. După părerea mea, ANI a fost mai bună decât DNA. ANI, din punct de vedere al luptei împotriva corupţiei, a făcut mult mai mult decât DNA. DNA instrumentează dosare grele. ANI reuşise să stăvilească această nebunie a primarilor cu incompatibilitatea. Dacă spui acum ceva despre DNA, îţi sar în cap", a declarat Ion Cristoiu, la Realitatea TV, în emisiunea "Jocuri de putere".

În opinia jurnalistului, Horia Georgescu ar fi putut fi doar urmărit penal în libertate, în primă fază, şi nu arestat direct ca şef al ANI.

"În cazul lui Horia Georgescu, pe acuzaţia adusă, şi anume că a semnat fără să se uite, că asta e acuzaţia, deocamdată. Nu s-a dovedit că e corupţie. Putea să fie în primă fază urmărit penal în libertate, era plecat de la ANI şi poate că, peste o săptămână, două...", a apreciat jurnalistul.

În acest caz, continuă jurnalistul, ca şi în cel al Alinei Bica şi al lui Dorin Cocoş, se poate vorbi despre "un fenomen pe care DNA-ul nu vrea să meargă mai departe", şi anume "corupţia politică". Partidele, atrage atenţia jurnalistul, se finanţează din bani negri.

"O serie de persoane ca Horia Georgescu, Monica Ridzi, care erau ambiţioase... A intervenit, în ultimul timp, un fenomen numit 'corupţie politică', corupţia pentru partid. Omul ăsta sunt aproape sigur că aşa s-a întâmplat. Adică l-au pus în comisie, probabil că voia să ajungă mai mare, şi i-au zis: 'Fii atent, Horia, faci şi tu pentru noi ceva dacă vrei să ajungi şef la ANI.' (...) Omul ajunge acolo, e ambiţios, dar el nu face pentru el, o face pentru partid. (...) Ridzi n-a luat nimic pentru ea, a făcut pentru partid. A făcut o afacere de corupţie. Aceşti oameni vor fi foarte greu de convins că ei au fost corupţi. Ei au făcut pentru partid", a concluzionat jurnalistul.