MENIU

Consultări la Cotroceni. Liderii PSD și PNL intră separat la discuții cu Iohannis

Klaus Iohannis se va consulta luni, la Palatul Cotroceni, cu privire la Strategia Națională de Apărare a Țării în primul rând cu liderii partidelor din coaliția de guvernare, iar apoi cu cei ai PNL, UDMR și ai minorităților naționale, au declarat pentru AGERPRES surse oficiale.

Potrivit surselor menționate, consultările cu liderii partidelor coaliției de guvernare vor avea loc la 18,00, iar cele cu liderii PNL, UDMR și ai minorităților naționale, la ora 18,30. "Strategia Națională de Apărare a Țării este un subiect important. Nu am vrut să fie grevat de tensiunile între Putere și Opoziție. Vrem consens pe acest document și din acest motiv am decis separarea întâlnirii", au declarat surse din Administrația Prezidențială. Liberalii au anunțat duminică, într-o conferință de presă, că nu mai recunosc legitimitatea premierului Victor Ponta, context în care vor boicota acțiuni care îl implică, exceptând moțiunea de cenzură și dezbaterea solicitării DNA în cazul său. "PNL nu mai recunoaște legitimitatea lui Victor Ponta ca prim-ministru, cu excepția moțiunii de cenzură și discutarea în Cameră privind avizul la cererea DNA vom refuza să participăm la orice act politic care îl vizează pe Victor Ponta", a anunțat copreședintele PNL Alina Gorghiu.