MENIU

Comisiile de Buget au aprobat majorarea bugetelor Camerei şi Senatului

Comisiile reunite de buget au aprobat, luni, majorarea bugetelor Camerei Deputaţilor şi Senatului, ca urmare a hotărârilor plenurilor celor două Camere, cu unanimitate de voturi, suplimentare totală fiind de aproximativ 63 de milioane de lei (circa 14 milioane de euro), scrie Mediafax.

''Vă propun să fiţi de acord să înlocuim anexele care conţin cele două bugete, al Camerei Deputaţilor şi al Senatului, din forma adoptată iniţial, în forma care corespunde hotărârilor celor două Camere ale Parlamentului. La Camera Deputaţilor de la 295 de milioane de lei ajungem la 340 de milioane de lei, o diferenţă de 45 de miloane de lei. La Senat de la 130 la 166 de milioane de lei, o diferenţă de 36 de milioane de lei'', a declarat preşedintele Comisiei de Buget, Finanţe a Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Viorel Ştefan.

El a afirmat că majorarea bugetelor se impune ca urmare a creşterilor salariale de 10%, dar şi ca urmare a producerii efectelor ordonanţei privind majorarea indemnizaţiilor înalţilor demnitari. Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, sursa de finanţare a majorărilor celor două bugete este ''Anexa Ministerului Finanţelor Publice, finanţare acţiuni generale de la tittlu de cheltuieli alte transferuri''. Majorarea bugetelor Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost votată cu unanimitate de voturi.