MENIU

"Cel mai cinstit guvern": Lista celor 13 miniştri penali din Guvernul Ponta

13 miniştri penali. Aceasta este cifra ghinionistă a guvernului Ponta. După trei ani de mandat care au trecut de când Victor Ponta promitea României "cel mai cinstit guvern", acum 13 miniştri au avut sau au probleme penale. Ultimii pe listă, Dan Şova, fost ministru al Transporturilor şi Darius Vâlcov, proaspăt demisionar din ministerul Finanţelor îngroaşă rândurile miniştrilor cu probleme din guvernul actual.

Portalul adevărul.ro a realizat o listă cu cei 13 miniştri penali ai guvernului Victor Ponta.

Corneliu Dobriţoiu, ministrul Apărării în Guvernul Ponta I, a fost trimis în judecată în dosarul atribuirii ilegale de locuinţe de la MApN. A fost urmat de Ioan Mang, ministrul Educaţiei în primul Guvern Ponta – acuzat de opt acte de plagiat, toate confirmate.

Un alt ministru cercetat, Ecaterina Andronescu, ministru al Educaţiei în Guvernul Ponta I, pentru care senatul României a votat în favoarea începerii urmăririi penale în controversatul dosar "Microsoft".

Şi Ovidiu Silaghi, ministrul Transportului şi Infrastructurii în primul Cabinet Ponta, este urmărit penal pentru trafic de influenţă în favoarea omului de afaceri Nelu Iordache.

Lista continuă cu Victor Paul Dobre, ministru delegat pentru Administraţie în Guvernul Ponta I. Pentru el, colegii deputaţi au votat împotriva cererii de începere a urmăririi penale pentru săvărşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată în legătură cu referendumul din 29 iulie 2012.

Pentru ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în Guvernele Ponta I şi II, Dan Nica, Parlamentul European se află în curs de pronunţare asupra solicitării DNA de începere a urmăririi penale în dosarul „Microsoft“.

Cu numărul 7 pe listă, Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor în al doilea Guvern Ponta a scăpat de începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat în dosarul „ASF“, Camera Deputaţilor respingând solicitarea DNA.

S-a apărat cu mir şi rugăciuni şi a fost salvat de două ori de urmărirea penală cu ajutorul colegilor senatori. Este vorba de Varujan Vosganian, ministru al Economiei în Cabinetul Ponta II. Acesta era acuzat de către procurorii DIICOT de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare, în dosarul Romgaz.

Lista a fost îngroşată de Relu Fenechiu, ministru al Transporturilor în Guvernul Ponta II, care a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul“.

Nici Cristian David, ministru delegat pentru românii de pretutindeni în Cabinetul Ponta II, nu a scăpat. Acesta este arestat şi urmărit penal după ce fostul preşedinte Traian Băsescu a avizat cererea procurorilor DNA, care îl acuză că ar fi primit mită jumătate de milion de euro.

Un alt om important, vicepremier în Guvernele Ponta II, III, şi ministrul Dezvoltării Regionale în ultimele trei Cabinete Ponta, Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată în dosarul fraudării referendumului din 2012.

Ultimii doi pe listă sunt Dan Şova şi Darius Vâlcov. Pentru Şova, anchetatorii cer încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari. Iar pentru Vâlcov, al 13-lea pe listă, procurorii DNA au dispus urmărirea penală, pentru săvârşirea unor fapte de corupţie din vremea când a fost primar al municipiului Slatina, între 2004-2012.

Mai multe articole despre:
DNA guvern miniştri Victor Ponta penal premier