MENIU

Ce a răspuns Liviu Dragnea, întrebat dacă îi e frică de o revenire a lui Ponta la șefia PSD

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, că îi doreşte lui Victor Ponta să nu aibă parte de o sentinţă în preajma alegerilor parlamentare, şi a adăugat că, după scrutin, îl vede în primul rând deputat de Gorj şi nu se teme de o revenire a acestuia la conducerea partidului, scrie Mediafax

"Îmi doresc şi îi doresc să nu vină o sentinţă", a declarat Dragnea, la România TV, întrebat ce se va întâmpla dacă Victor Ponta va primi o sentinţă înaintea alegerilor parlamentare în dosarul Turceni-Rovinari, în care a fost trimis în judecată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălarea banilor.

În ceea ce priveşte preluarea funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor de către Victor Ponta, Liviu Dragnea a reafirmat că PSD are foarte mulţi colegi bine pregătiţi şi că, aşa cum a spus-o şi el şi Victor Ponta, numele va fi anunţat când va fi vacantă funcţia ocupată încă de Valeriu Zgonea.

Întrebat cum îl vede pe fostul premier după alegerile parlamentare, liderul PSD a spus că îl vede în primul rând deputat de Gorj, dar social-democraţii ar putea avea şi preşedinţia celor două Camere şi guvernul, dacă vor câştiga alegerile. "Eu îl văd în primul rând deputat de Gorj. După, dacă vom face o majoritate, vom avea cele doua funcţii din Parlament şi Guvernul", a comentat Dragnea.