MENIU

Cazul poliţistului pedofil. Inspecţia judiciară intervine şi verifică procurorii de la Sectorul 5

Inspecţia judiciară intervine în războiul Poliţie- Parchet şi verifică modul în care procurorii de la Parchetul Sectorului 5 au acţionat în anchetarea poliţistului pedofil, în dosarul din 2016. Asta după ce Parchetul acuză poliţiştii de la secţia 18 că au încercat să îşi protejeze colegul pentru a muşamaliza cazul. În acelaşi timp, fostul şef al secţiei 18 se apără şi acuză procurorii. Conform lui Radu Viorel, evenimentul a fost raportat la Politia Capitală, specificându-se că Eugen Stan este agent la Brigada Rutieră.

Radu Viorel, fost şef al Secţiei 18 de Poliţie, a declarat la Realitatea TV că acuzaţiile care i se aduc privind posibila muşamalizare a unui abuz sexual din 2016 în care acuzat poliţistul pedofil, Eugen Stan, că este o acuzare voalată, evenimentul fiind raportat la Politia Capitală. "Este o acuzaţie voalată pentru a-şi apăra propria piele", a afirmat acesta.

Conform lui Radu Viorel, evenimentul a fost raportat la Politia Capitală, specificându-se că Eugen Stan este agent la Brigada Rutieră. Acesta a mai spus că poliţiştii de la Secţia 18 l-au anunţat că au luat legătură cu procurorul din acel caz. "Înexistenţa camerelor de filmat nu poate opri un dosar", a precizat fostul şef al Secţiei 18, adăugând că toate dosarele înregistrate la nivelul unei secţii sunt discutate cu procurorii repartizaţi la secţie.

"Procurorii, după ştiinţa mea, au obligaţia să studieze tot dosarul, nu doar declaraţia unui poliţist", a afirmat Radu Viorel, adăugând că în dosar era trecută calitatea de poliţist.

Întrebat dacă ştia că Eugen Stan avea porecla "Violatorul", acesta a spus că nu ştia asta.

De asemenea, Radu Viorel a mai afirmat că nu ştie de ce femeia abuzată şi-a retras plângerea şi întrebat cum s-a terminat cazul, acesta a răspuns: "orice solicitare se discută cu procurorul de supraveghere".