MENIU

Bogdan Ivan, mesaj de la granița cu Ucraina: „Energia nu are granițe”

Bogdan Ivan, mesaj de la granița cu Ucraina: „Energia nu are granițe”/ Foto: Facebook

Ministrul Energiei Bogdan Ivan s-a întâlnit, sâmbătă, la frontiera cu Ucraina, cu omologul său ucrainean Denys Shmyhal, cu care a discutat despre cooperarea energetică. În context, Ivan a afirmat că România oferă sprijin responsabil, menținând în același timp securitatea energetică internă. 

„Astăzi, pe teren, la graniţa cu Ucraina. Acolo unde lucrurile se văd altfel decât din documente. În acest context, m-am întâlnit cu Denys  Shmyhal, ministrul Energiei din Ucraina, pentru că, indiferent de graniţe, conflicte sau vremuri, oamenii trebuie să aibă energie. Simplu. Fără excepţii”, a scris, sâmbătă, ministrul, într-o postare făcută pe Facebook.

Potrivit acestuia, poziţia României este „fermă”. Astfel, interconectările România-Ucraina trebuie operate în condiţii de maximă siguranţă, inclusiv în situaţii de urgenţă, România îşi exercită rolul în reţeaua europeană ENTSO-E, sprijinind Ucraina fără a afecta Sistemul Energetic Naţional.

„Consumatorii români rămân o prioritate în orice decizie de operare”, a precizat Ivan.

Ministrul Energiei precizează că Ucraina face „eforturi continue” pentru a menţine funcţionarea sistemului energetic în „condiţii extrem de dificile” şi pentru a rămâne conectată la reţeaua europeană. 

„Cooperarea regională şi coordonarea tehnică sunt esenţiale pentru stabilitate, de ambele părţi ale graniţei. De aceea, am adus la aceeaşi masă şi Transelectrica, prin colegul meu Ştefăniţă Munteanu, pentru a aborda punctual subiectele privind continuitatea şi echilibrul reţelei, inclusiv fluxurile transfrontaliere. România ajută. Responsabil, cu infrastructură care funcţionează şi cu atenţie permanentă la propria securitate energetică”, a mai spus ministrul Energiei.