MENIU

Bloomberg, despre IOHANNIS: Liderul tăcut al României s-a angajat să lupte împotriva corupţiei

<p>Klaus Iohannis </p>

Noul preşedinte al României Klaus Iohannis, perceput în ţară ca un om echilibrat care face lucruri fără să spună prea multe, s-a angajat la învestire, duminică, să stimuleze creşterea economică, să reducă birocraţia şi să lupte împotriva corupţiei, comentează Bloomberg News online.

"Există un val puternic de aşteptări de la el", a declarat pentru Bloomberg Michael Taylor de la Oxford Analytica, o firmă de consultanţă strategică. "El este eroul momentului, dar puterile sale constituţionale sunt limitate", a avertizat Taylor, referindu-se la noul preşedinte român, care a obţinut duminică dreptul să numească judecători şi să stabilească politica externă a României, principalele atribuţii ale şefului statului.

Al cincilea preşedinte de la căderea comunismului s-a instalat la putere după o campanie electorală umbrită de scandaluri de corupţie în cadrul partidului premierului Victor Ponta, în urma unor îndemnuri adresate Bucureştiului de către Uniunea Europeană (UE) de a lupta mai puternic împotriva acestui fenomen, notează compania media, adăugând că Iohannis a inclus între priorităţile sale această luptă, alături de Educaţie şi Sănătate, în discursul de la învestirea în funcţie.

În ziua de după anunţarea rezultatului alegerilor prezidenţiale, el a cerut Parlamenului să ridice imunitatea aleşilor investigaţi pentru corupţie, iar măsura a fost aprobată în câteva ore, aminteşte compania, apreciind că triumful pe care l-a obţinut a "zguduit" coaliţia aflată la putere, pe care Ponta, contracandidatu său înfrânt, s-a gândit s-o consolideze printr-o remaniere, potrivit mediafax.ro.

Mai multe articole despre:
preşedinte Bloomberg Klaus Iohannis