MENIU

Băsescu: Campaniile electorale trebuie finanțate din bugetul de stat. Numai așa o să existe control

<p>Băsescu: Campaniile electorale trebuie finanțate din bugetul de stat. Numai așa o să existe control</p>

Fostul președinte, Traian Băsescu, a declarat, luni seară, la postul public de televiziune, în cadrul primului interviu acordat după plecarea de la Cotroceni, că "nu vom termina cu corupția" până când finanțarea partidelor nu va fi  făcută transparentă, adăugând că ar fi "mai ieftin pentru români" să finanțeze, o dată la patru ani, alegerile parlamentare din bugetul de stat. În viziunea fostului președinte, "numai atunci o să existe control".

"Nu vom termina cu corupția până când nu facem finanțarea partidelor transparentă. Campaniile electorale trebuie finanțate pentru partidele parlamentare din bugetul de stat, pe un criteriu în funcție de numărul de parlamentari, de orice, pentru că nu poți să îi faci pe toți egali, dar numai atunci o să existe control. Am văzut o campanie acum, în care nu găseai loc să pui un chibrit de bannere, nici ale lui Klaus Iohanis, nici ale lui Victor Ponta și aflăm că au costat un milion de euro. Experiența mea îmi spune că au fost, de cel puțin, 15-20 de milioane, la tot ce a înseamnat campania (...) Vă asigur că e mai ieftin pentru români să finanțăm, o dată la patru ani, alegerile parlamentare din bugetul de stat și dăm pentru fiecare candidat: 'nene, ai pentru că ești în colegiu sau pe listă bani pentru cinci afișe, ti le pui unde vrei tu'", a declarat Traian Băsescu.

Pe de altă parte, fostul șef de stat a declarat că "problema celor 300 de parlamentari" poate fi rezolvată prin legea electorală, nefiind necesară revizuirea Constituției, la acest capitol.

"Trebuie revenit la un alt sistem de vot. Aș sugera să se aibă în vedere referedumul, pentru că nu vor trece de CCR (...) Sugestia mea este să se țină cont de referendum la revizuirea Constituției, până atunci se poate rezolva problema celor 300 de parlamentari prin legea electorală. Nu este nevoie de revizuirea Constituției (...) M-am uitat și la problema minorităților. Dacă faci o cameră de 200 de deputați și cea superioară cu 100 de senatori, rămâi cu cei 18 minoritari aici și ai o pondere mare. Ori, înafară de UDMR, care mai vine și el cu 7 la sută, faci 17 la suta, ori România nu are 17 la sută minorități. Trebuie multă grija. Este un sistem care trebuie așezat după criteriul de interes național sau, o spun și așa, după criteriul reformării clasei politice. România a probat că nu poate produce foate mulți oameni politici valoroși", a adăugat fostul șef de stat. 

În acest context, Traian Băsescu a pledat pentru un Parlament unicameral.

"În momentul de față, nicio cameră nu verifică legile. De multe ori, nu știu ce au votat. Pe când, într-un Parlament unicameral, este obligatoriu să facă prima citire a legii (...) deci controlul parlamentar pe legi devine real", a adăugat fostul șef de stat.

Pe de altă parte, întrebat cum ar trebui să se realizeze alegerea primarilor și a președinților de consilii județene, în primul caz, Traian Băsescu a afirmat că ar trebui să aibă loc în două tururi , în timp ce, în cazul președinților de consilii județene, în viziunea sa, ar trebui să se revină la votul indirect.

În ceea ce privește regretele pe care le are, după cele două mandate de președinte, Traian Băsescu a afirmat:

"Nu am ajuns, încă, la viziuni asupra a ceea ce trebuie să regret în cele doua mandate. Așa că nu am să mă pronunț. Un regret generic e că nu am avut tot timpul o majoritate care să accelereze mai puternic reformarea României, marea problema nu e la servicii, nu e la justițe, deși, și aici sunt lucruri de făcut. Marea problemă este că, spre exemplu, în partea dispre Executiv, nu am găsit înțelegere să depolitizăm administrația. Ea trebuie făcută. Pentru asta e și explicatia de ce nu absorbim fonduri europene, de ce nu creăm locuri de muncă", a mai spus Traian Băsescu.