MENIU

Băsescu, când Udrea nu este obiectivul Graţierii: "Este prost făcută. Să fie retrasă de Guvern"

Plenul Senatului a decis, luni, retrimiterea proiectului Legii graţierii la Comisia juridică, în favoarea propunerii, făcută de liderul senatorilor ALDE, Ionuţ Sibinescu, exprimându-se 61 de senatori, 41 votând împotrivă, în timp ce şapte senatori s-au abţinut de la vot. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat luni că legea graţierii revine la Comisia Juridică din Senat, din cauza amendamentelor adoptate de parlamentarii jurişti, anunţă Mediafax. 

Senatorul PMP Traian Băsescu a cerut Guvernului să retragă proiectul de lege privind graţierea.

”Această lege nu are ce căuta nici măcar la comisie. Ea trebuie retrasă de Guvern. Este atât de prost făcută, încât obiectivul pe care îl realizează este să elibereze, estimez eu în forma în care este acum, hoţi din domicilii, din curţi, din autobuze, din societăţi comerciale, iar, pe de altă parte, să ţină în continuare încarceraţi medici şi profesori. Nu mă refer la politicieni, pentru ei e legea 78, care le dă un regim special, dar cred că, conceptual, proiectul de lege este greşit”, a spus în plenul Senatului Traian Băsescu.