MENIU

Barna acuză PSD, UDMR și deputații minorităților că au blocat proiectul USR privind alegerea primarilor în două tururi

Președintele USR - Dan Barna susține că PSD, UDMR și reprezentanții minorităților au făcut front comun în Camera Deputaților, luni, pentru a respinge proiectul USR privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

"Astăzi, PSD, UDMR și reprezentantii minoritatilor s-au opus in Biroul Permanent din Camera Deputatilor introducerii proiectului USR privind revenirea la alegeri locale in doua tururi pe ordinea de zi la vot. Nu prin tertirpuri ieftine asiguram guvernari locale competente si cu fata spre oameni", a declarat Dan Barna, luni seara.

Liderul USR spune ca "timpul pentru a rezolva problema este din ce în ce mai scurt", iar "alegerea primarilor în două tururi este o condiție esențială pentru a întări democrația".

Barna a facut "apel la toate partidele parlamentare să arate că nu se tem de propriii alegători" și să voteze revenirea la alegerile locale în două tururi.

"Dezastrul curent din administratia Bucurestiului ne e martor cu privire la ce poate produce actualul sistem. Dragi colegi de la celelalte partide, de ce va e frica de vot? Doar votul va ofera legitimate. Nimic altceva", a mai spus președintele USR.

Mai multe articole despre:
dan barna doua tururi