MENIU

Răspunsul Procurorului General, Augustin Lazăr, după evaluarea Ministrului Justiţiei

Procurorul general Augustin Lazăr declară că a luat act de concluziile evaluării prezentate de ministrul Justiției, Tudorel Toader, susținând că Ministerul Public va respecta întocmai decizia Curții Constituționale și va acționa pentru îndeplinirea rolului său de reprezentare a intereselor generale ale societății și de apărare a ordinii de drept.

"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Augustin Lazăr, a luat act de concluziile evaluării prezentată în cursul zilei de astăzi de către ministrul Justiției, Tudorel Toader. În acest context, procurorul general reiterează punctul de vedere potrivit căruia Ministerul Public va respecta întocmai decizia Curții Constituționale și va acționa pentru îndeplinirea rolului de reprezentare, în activitatea judiciară, a intereselor generale ale societății și de apărare a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Ministerului Public.

Reacția lui Augustin Lazăr vine după ce ministrul Justiției a anunțat miercuri că nu este oportună, în acest moment, declanșarea procedurii de revocare a procurorului general și a procurorului șef al DNA. Pe de altă parte, Tudorel Toader a declarat că DNA a făcut o anchetă în afara cadrului legal în ceea ce privește adoptarea de către Guvern a OUG 13, iar Ministerul Public a creat o presiune asupra membrilor Executivului.