MENIU

Atac vehement din UE la premierul Dăncilă: Acționează precum Viktor Orban sau Vladimir Putin

Eurodeputata portugheză Ana Gomes a lansat un atac fără precedent la adresa Vioricăi Dăncilă, la câteva zile după o serie de critici pe care le lansase către premierul României, dar și către Liviu Dragnea.

„În primul rând, daţi-mi voie să vă spun că mă bucur că prim-ministrul Dăncilă are ceva de zis - în sfârşit, zice ceva! În anii în care a fost aici, în Parlamentul European, nu am auzit-o să spună ceva, să vorbească despre ceva. Ce a spus despre mine e, în primul rând, factual incorect, mai ales ce a spus despre cum ar fi încercat ţara mea să-mi ridice imunitatea. Nu a fost aşa! Cine a încercat să obţină ridicarea imunităţii mele în Parlamentul European - de două ori chiar - sunt tocmai oameni bănuiţi de corupţie în Portugalia, pe care i-am denunţat în faţa autorităţilor portugheze şi, drept urmare, sunt anchete în curs. Acestea au fost represaliile: au încercat să mă intimideze şi să mă dea în judecată pentru defăimare. Parlamentul European a decis că imunitatea mea nu trebuie ridicată, pentru că am acţionat exact în limita competenţelor mele în calitate de membru al Parlamentului European, care luptă împotriva corupţiei din ţara sa. Deci nu e vorba de ţara mea, de partidul meu, ci de doi oameni suspectaţi de corupţie - unul dintre ei e fost ministru al Apărării în fostul guvern de centru-dreapta şi celălalt - un om de afaceri corupt, pe care l-am reclamat autorităţilor şi care a vrut să-şi ia revanşa.

În al doilea rând, acuzaţia că am legături strânse cu domnul Soros - nu m-a finanţat niciodată, în niciun fel! Dincolo de asta, acest scenariu folosit de premierul Dăncilă împotriva mea e foarte similar - vreau să subliniez - cu cele folosite de forţe de dreapta, cum ar fi Viktor Orban sau Vladimir Putin, pentru a-i discredita pe opozanţii care luptă împotrva corupţiei şi care vor să expună corupţia din aceste regimuri. Nu mă jigneşte în niciun fel. Sunt convinsă că asta spune multe despre cel care are o problemă cu criticile în acelaşi mod ca oameni pe care-i consider persoane reacţionare, precum premierul Viktor Orban sau domnul Putin.”, a spus Ana Gomes într-un interviu pentru Digi24.

Mai multe articole despre:
Viktor Orban Vladimir Putin Viorica Dăncilă