MENIU

Anunţ făcut de Viorica Dăncilă: România susţine aderarea la UE a două noi ţări

Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis, sâmbătă la Sofia, omologului din Bosnia şi Herţegovina, Denis Zvizdić, că pe perioada preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, România va susţine aderarea ţării sale la UE, anunţă Executivul. Un anunţ similar a fost transmis şi omologului Republicii Macedonia, Zoran Zaev, că România susţine aderarea ţării sale la UE şi NATO, scrie Mediafax.

Întâlnirea între cei doi oficiali a avut loc în contextul participării la reuniunea statelor din Europa Centrală şi de Est şi China – „16+1”, care se desfăşoară sâmbătă la Sofia, Bulgaria.

Aceasta i-a mai spus preşedintelui Consiliului de Miniştri din Bosnia şi Herţegovina, Denis Zvizdić, că ţara noastră va acorda asistenţă tehnică în procesul de pregătire pentru aderarea la UE, informează Guvernul, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Premierul Dăncilă a încurajat continuarea implementării Agendei de Reforme, "în contextul dezideratului autorităţilor de la Sarajevo de a obţine statutul de candidat la aderarea la UE", potrivit sursei citate.

Şeful Executivului i-a mai transmis omologului său că România sprijină intensificarea cooperării între Bosnia şi Herţegovina şi NATO, având în vedere importanţa securităţii şi stabilităţii în întreaga regiune.

"În cadrul întrevederii, cei doi premieri au trecut în revistă stadiul cooperării bilaterale şi au discutat posibilităţile de dinamizare a acesteia în plan politic, economic şi cultural. În context, au acordat o atenţie deosebită consolidării cooperării economice, unde există un potenţial considerabil, care trebuie valorificat pe deplin. De asemenea, s-a referit la extinderea cooperării sectoriale, la încurajarea dialogului între mediile de afaceri şi a propus organizarea unui forum economic", se arată în comunicatul Executivului.

Premierul Viorica Dăncilă a discutat, sâmbătă la Sofia, şi cu omologul leton, Māris Kučinskis, transmiţându-i acestuia interesul României pentru aprofundarea cooperării bilaterale economice, precum şi în domeniile apărării şi agriculturii, informează Guvernul.

Formatul de cooperare China – Statele Europei Centrale şi de Est („16+1”), la care participă premierul Viorica Dăncilă, a fost iniţiat în anul 2011, în marja vizitei în Ungaria a premierului Republicii Populare Chineze, Wen Jiabao. Cu această ocazie, a avut loc o primă reuniune în acest format, cu participarea miniştrilor economiei şi dezvoltării din statele partenere.

În cadrul vizitei de sâmbătă, de la Sofia, a premierului Viorica Dăncilă, a fost semnat un memorandum de cooperare în domeniul transporturilor şi infrastructurii între România şi Republica Populară Chineză de către Lucian Şova, ministrul Transporturilor şi Lifeng HE, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Dezvoltare şi Reformă.

Mai multe articole despre:
0 Aderare guvern susţinere Viorica Dăncilă doua tari