MENIU

Antonescu: PNL ar trebui să aibă maturitatea de a participa pe liste proprii la europarlamentare

Antonescu: PNL ar trebui să aibă maturitatea de a participa pe liste proprii la europarlamentare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că opinia sa este că PNL ar trebui să aibă "maturitatea" de a participa pe liste proprii la alegerile europarlamentare din acest an, menţinând USL, dar nu se opune unei alte formule care ar putea fi discutată.

Antonescu a fost întrebat dacă el susţine ideea listelor comune USL la europarlamentare sau participarea PNL pe liste separate.

"Eu continuu să cred - e o părere strict personală, nu mă opun oricărei formule - că noi ar trebui să avem maturitatea să putem face aceste alegeri pe liste separate, menţinând USL şi menţinând toate acele obiective comune ale USL", a declarat preşedintele PNL.

El a precizat că o astfel de propunere, avansată inclusiv de unii lideri ai PNL, nu este una de actualitate în momentul de faţă.

"Nu am avut o asemenea problemă (în PNL, n.r.), noi avem declaraţii mai vechi şi abordarea mai veche, care este actuală, care nu a fost modificată, că mergem fiecare pe liste separate din raţiuni care au fost explicate. Am văzut la PSD nişte măsuri de natură organizatorică şi nişte elemente de calendar pentru pregătirea ca partid distinct a alegerilor europarlamentare, ceea ce şi noi am făcut astăzi. Dacă la un moment dat în cursul discuţiilor pe care le avem apare o asemenea propunere, o vom discuta, dar deocamdată ea nu este de actualitate. (...) Dacă aceşti colegi (între care Radu Stroe, n.r.) doresc să participe pe liste comune, vor pune această problemă în partid şi, sigur, în USL", a mai declarat Antonescu.

Ministrul liberal de Interne Radu Stroe, vicepreşedinte al PNL, a precizat, joi, răspunzând unei întrebări, că susţine ideea listelor comune PNL-PSD pentru alegerile europarlamentare, menţionând că acesta este punctul său de vedere.

Radu Stroe a fost întrebat dacă susţine ideea candidaturii pe liste comune PNL-PSD la europarlamentare. El a răspuns afirmativ, precizând că susţine ideea listelor comune "din foarte multe motive" şi că acesta este punctul său de vedere, dar o discuţie pe acest subiect ar putea să aibă loc în şedinţa conducerii PNL.

Mai multe articole despre:
Crin Antonescu candidaţi europarlamentare liste