MENIU

Ambasadorul Italiei în România, anunț important privind colaborarea dintre cele două țări

Ambasadorul Italiei în România, Diego Brasioli, arată, în mesajul transmis cu prilejul Zilei Naționale a Italiei, marcată la 2 iunie, că relațiile deosebit de strânse între România și Italia se manifestă atât din punct de vedere economico-comercial, cât și politic și socio-cultural.

"Aspectele care compun și îmbogățesc această relație sunt numeroase și, în calitate de ambasador al Italiei în România, în fiecare zi trăiesc soliditatea sa, care se manifestă atât din punct de vedere economico-comercial, cât și politic și socio-cultural", a afirmat ambasadorul Italiei, într-un comunicat remis luni AGERPRES, în care reamintește câteva aspecte care fac relația de prietenie dintre Italia și România una deosebită.

El precizează că apropierea dintre România și Italia este confirmată la cel mai înalt nivel politic prin faptul că, în primele cinci luni ale anului 2015, președintele României s-a deplasat în vizită oficială în Italia de două ori.

"Întâlnirile dintre membri Guvernului și instituțiilor italiene și române sunt foarte dese. E suficient să ne gândim că anul 2015 a început cu vizita importantă a președintelui Iohannis la Roma (27-28 aprilie 2015), în timpul căreia s-a întâlnit atât cu președintele Sergio Mattarella, cât și cu președintele Consiliului de Miniștri, Matteo Renzi, urmată, la scurt timp, de vizita președintelui Iohannis la EXPO Milano (14 mai 2015). Aceasta este confirmarea trendului stabilit în 2014, când am primit la București, printre alții, pe prim-ministrul Renzi, pe ministrul Afacerilor Externe, Federica Mogherini, pe șeful Poliției Alessandro Pansa, precum și alte numeroase delegații ministeriale de la diferite ministere", se arată în comunicat.

Diego Brasioli amintește că Italia a fost una dintre țările care au susținut intens aderarea României la UE în 2007 și susține în continuare aderarea României la spațiul Schengen.

"Considerăm, într-adevăr, că toate condițiile tehnice pentru intrarea României în spațiul Schengen au fost îndeplinite deja din anul 2011. Italia continuă să se implice pentru ca această poziție să poată fi împărtășită cât mai curând de toate statele membre", transmite șeful reprezentanței diplomatice la București.

Acesta se arată "extrem de încântat" de faptul că România participă la EXPO Milano 2015 cu propriul său pavilion, situat în poziție centrală, și că mulți cetățeni italieni și români vor putea descoperi tradițiile etno-gastronomice ale celor două țări.

Documentul arată că, potrivit datelor furnizate de Institutul Român de Statistică, interschimbul comercial dintre Italia și România în 2014 a atins valoarea totală record de 12,58 miliarde de euro, în creștere cu 6,9% față de 2013.

De asemenea, se estimează că societățile italiene în România oferă locuri de muncă unui număr de peste 135.000 cetățeni români, contribuind la susținerea tot atâtor familii.

"Solidaritatea dintre România și Italia în cele mai importante subiecte de politică internațională este asigurată de apartenența comună la UE și la NATO. Natura țărilor noastre de 'granițe ale UE' le face pe amândouă extrem de sensibile la problematica controlului de frontieră și la stabilizarea relațiilor cu vecinii. În acest context, Italia și România sunt unii dintre cei mai activi susținători ai procesului de integrare în Uniunea Europeană a țărilor din Balcanii de Vest și din Turcia", arată comunicatul Ambasadei Italiei.

Potrivit documentului citat, politica pe care Italia o duce în România este îndreptată către valorificarea, aprofundarea și întărirea apropierii culturale dintre cele două țări, prin susținerea de cursuri de limbă italiană oferite de Institutul Italian de Cultură, Școala "Aldo Moro" din București, liceele bilingve și catedrele de italianistică răspândite în întreaga Românie.

"Aș dori să reamintesc (...) faptul că Ambasada Italiei a organizat un concert cu ocazia Zilei Naționale, care va fi organizat la Ateneul Român în ziua de 3 iunie, la orele 20,30, cu participarea extraordinară a lui Alexandru Tomescu și a faimosului clavecinist italian Andrea Coen", mai arată ambasadorul Diego Brasioli.