MENIU

Aleşii nu renuţă la pensiile speciale. Ce urmează

Pensiile speciale ale parlamentarilor, cartof fierbinte pentru aleşi. Membrii Comisiei de Statut au amânat din nou o decizie pe proiectul retrimis Parlamentului de către preşedintele Klaus Iohannis.

Săptămâna trecută s-a reîntors la comisie, membrii comisiei şi-au asumat şi vor amâna până când îşi vor spune poziţia, urmând ca apoi proiectul de lege să ajungă în plen.

Legea acordă o indemnizaţie specială deputaţilor şi senatorilor. Cei din comisia de specialitate îşi formulaseră un punct de vedere săptămâna trecută, însă Liviu Dragnea a cerut să se reanalizeze acesta pentru că puteau primi indemnizaţie chiar şi cei care aveau numai şase luni de mandat, iar Dragnea a cerut reanalizarea şi ca cei care au măcar un an să primească indemnizaţia.