Alerta carburanților la 10 lei: ce spune ministrul Energiei despre prețurile cu două cifre: „Nimeni nu știe cât va mai dura acest conflict!”
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat sâmbătă că autoritățile lucrează în prezent la mai multe scenarii pentru a preveni o creștere puternică a prețurilor la carburanți în România.
Oficialul a subliniat că este „extrem de important” ca prețul benzinei și al motorinei să nu ajungă la două cifre, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al creșterii cotațiilor internaționale la petrol. Potrivit ministrului, unul dintre scenariile analizate de autorități vizează reducerea accizei la benzină și motorină.
Reducerea accizei, una dintre variante
„În timp ce discutăm, avem cel puțin cinci scenarii care sunt în lucru în momentul de față, inclusiv unul dintre scenarii este cel la care ați făcut referire (reducerea accizei la motorină și benzină - n.r.), totul în funcție de dinamica războiului din Orientul Mijlociu. Din nefericire, ultimele cotații bursiere, în această dimineață, ne arată niveluri record și pentru prețul petrolului Brent, și pentru tona de motorină, cotații record la nivel internațional (...), lucru care, evident, impactează tot ce înseamnă prețuri în întreaga lume. (...)
Este extrem de important pentru noi să nu ajungem la două cifre, este extrem de important acest lucru, și nimeni nu știe, la nivel internațional, cât timp va mai dura acest conflict, dacă strategia președintelui SUA va avea succes atunci când vorbim despre strâmtoarea Ormuz, pentru că de acolo pleacă principalele blocade în momentul de față”, a spus Ivan.
Transportatorii și agricultorii, printre cei mai afectați
Bogdan Ivan a precizat că autoritățile analizează și un scenariu care ar putea viza anumite categorii profesionale, printre care transportatorii și agricultorii, considerați cei mai afectați de creșterea prețurilor la carburanți.
„Avem, în același timp, un alt scenariu pe care îl discutăm la nivel tehnic, doar pentru anumite categorii profesionale. În momentul de față, cei mai impactați de această creștere sunt transportatorii și agricultorii, urmează o activitate intensă în domeniul agricol în această primăvară, pentru că se suprapun activitățile. Din punct de vedere al analizei, lucrăm pe cinci scenarii. Nu o să ies cu cifre exacte, nu o să ies cu aceste scenarii până când nu le-am decis foarte clar și nu le-am fundamentat. Suntem pregătiți pentru orice tip de intervenție în interesul românilor, așa cum am făcut în această săptămână. (...)
Deciziile ar putea fi luate în curând
Nu poți să intri cu o plafonare directă. Ca stat, ai pârghii legale foarte clare legate de ceea ce încasezi ca stat și, din acest punct de vedere, luăm în calcul - e o decizie care nu ține cont de culoarea politică a partidelor aflate la guvernare, ci ține cont de realitatea din teren - pentru o perioadă temporară, până când se vor stabiliza lucrurile în strâmtoarea Ormuz și în Orientul Mijlociu, să acționăm punctual, țintit, pentru a reduce acest efect negativ”, a afirmat ministrul, la Bistrița.
Ministrul Energiei a precizat că o decizie privind scenariile analizate ar putea fi luată la sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT (PSD). Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-psd-2026