MENIU

ALDE a cedat în faţa PSD, Legea offshore merge mai departe

Legea offshore rupe coaliţia

PSD şi ALDE au ajuns la un consens în privinţa modificărilor aduse legii offshore. Astfel, s-a decis ca 50% din producţia de gaz din Marea Neagră să se tranzacţioneze pe bursa din România, iar operatorii îşi pot deduce cel mult 30% din impozitul pe venitul suplimentar.

Decizia a fost luată, miercuri, după o întâlnire a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, cu liderul deputaţilor PSD Daniel Suciu şi cu reprezentanţii ALDE - Andrei Gerea şi Toma Petcu.

"În esenţă nu am avut puncte de vedere divergente foarte multe, nici măcar procente. (...) Cel puţin poziţia PSD a rămas aceeaşi (...). În esenţă, nu a fost un subiect de fractură în coaliţie, nici pe departe", a afirmat Suciu, potrivit Realitatea TV.

Reprezentanţii ALDE, Toma Petcu şi Andrei Gerea, ambii foşti miniştri ai Energiei, au explicat că nu a fost vorba de procente, aşa cum s-a speculat, ci de aspecte tehnice şi de corecatrea unor greşeli evidente. 

Comisiile reunite ar urma să aibă marţea viitoare o şedinţă pentru a discuta modificările.

Camera Deputaţilor a decis pe 3 octombrie, cu 210 voturi "pentru" şi o abţinere, retrimiterea la comisii pentru o săptămână a raportului la legea offshore. Decizia a fost luată la solicitarea liderului UDMR, Kelemen Hunor. PSD a fost de acord cu propunerea, potrivit liderului grupului deputaţilor social-democraţi, Daniel Suciu. Comisiile pentru industrii, buget şi administraţie au adoptat săptămâna trecută raportul asupra legii offshore. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Astăzi, specialiștii de la ambele partide se întâlnesc pentru a discuta despre ce modificări să aducă la legea care reglementează extracția de gaze din Marea Neagră. Asta după ce săptămâna trecută companiile din domeniu le-au transmis că nu vor continua investițiile dacă legea va rămâne în forma dorită de Liviu Dragnea, anunţă Realitatea Tv.

Plenul Camerei Deputaților a decis pe 3 octombrie retrimiterea Legii Offshore în comisii, solicitarea fiind făcută, în mod surprinzător de Kelemen Hunor, UDMR. PSD a fost obligat să accepte retrimiterea în comisii, mai ales că și ALDE intenționa să ceară același lucru.

Decizia a fost una neașteptată în condițiile în care cu o zi în urmă, PSD, având sprijinul UDMR, a ținut cu tot dinandinsul să treacă legea de comisii, fără dezbatere reală, în ciuda unei opoziții vehemente din partea ALDE, partenerul de coaliție al PSD, și din partea PNL și USR, care au acuzat lipsa de transparență.

Legea se află pentru a doua oară în Parlament după ce o primă formă adoptată în iulie a fost retrimisă pentru reexaminare de președintele Klaus Iohannis. Acea formă a fost prezentată și asumată chiar de Liviu Dragnea, liderul PSD și președintele Camerei Deputaților. Forma adoptată a luat pe surprindere atât deputații, cât și companiile. Mulți dintre deputați au aflat ce votează abia în ziua adoptării, după ce principalele amendamente au fost prezentate de Liviu Dragnea.

Mai multe articole despre:
guvernare coaliţie legea offshore discutii amanate