MENIU

Adrian Severin: „Trebuie să îi găsim lui Putin o ieșire din război, să îl scoatem din această capcană”

Adrian Severin, fost ministru de Externe

Fostul diplomat consideră că Valdimir Putin a intrat într-un război pe care îl conisdera ca și câștigat, motiv pentru care nu are, cel puțin în prezent, o soluție viabilă de a ieși din acest conflict.

„Noi trebuie, până la urmă, este și interesul nostru, al tuturor, să-l scoatem pe Putin din această capcană. Amenințarea cu arma nucleară poate să fie doar tactică de intimidare. Totuși, și amenințarea cu sancțiunile econmice sunt tactici. Unori, în politică, ajungem ca faptele să ne determine deciziile, nu intențiile. Deci, de multe ori, avem intenții bune, dar pașii sunt greșiți. Acest joc al amenințării, mai ales când vorbim de oameni politici cu orgoliu mare, cu sentimentul de a se impoune, în aceste condiții, cred că putem avea în vedere și un război nuclear. Dacă în următoarele 48 de ore nu se fac negocieri reale și dacă acestea nu ajung la o încetare a focului sau retragerea Rusiei, atunci secretarul general ONU ar trebui să convoace o ședință de urgență cu participarea celor cinci state cu drept de vento și ai vecinilor conlifctului, pentru a stabili care sunt garanțiile pe care comunitatea internațională le poate oferi, încât aceasta să se simtă în deplină siguranță, chiar dacă nu va face parte Ucraina din nicio alianța militară. Atat NATO cât și Rusia știu că intrarea Ucrainei în NATO e imporbabilă, deci, decât să ne jucăm cu aceasta idee, trebuie să spunem „hai să găsim o soluție de ieșire. Nu există opțiunea războiului, ci a negocierilor care să ducă la pace. Ucrainenii spun că se duc la negocieri, dar fără compromisuri, dar nu se poate așa ceva. Altfel, războiul e singura alternativă”, a declarat Adrian Severin în emisiunea „Culisele Puterii”.