A fost pusă piatra de temelie a noii clinici de Psihiatrie Pediatrică de la spitalul Obregia, din Sectorul 4
Un proiect deosebit de important pentru București, și pentru întreaga țară îl reprezintă construcția Clinicii de Psihiatrie Pediatrică „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, proiect coordonat de către Fundația Metropolis și de către Codin Maticiuc, și pe care Sectorul 4 l-a susținut încă din faza de proiectare.
Construcția spitalului a debutat oficial vineri, 10 octombrie într-o zi cu semnificație aparte: Ziua Mondială a Sănătății Mintale, iar alături de coordonatorii proiectului, la eveniment a participat și primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, unul dintre susținători și totodată, partener al conceptului „Spitale publice din bani privati”.
„Atunci când Codin mi-a arătat proiectul acestui spital, n-am stat nici măcar un minut pe gânduri și am decis că trebuie să ne implicăm, să facem tot ce depinde noi, ca autoritate, pentru ca acest spital să se ridice cât mai repede și să-i ajutăm pe copii, pentru că asta este, în esență, menirea noastră, să fim acolo unde ei au nevoie de noi”, a spus Daniel Băluță.
”Împreună, putem construi nu doar ziduri. Putem construi încredere pentru copiii noștri Mulțumesc tuturor celor care credeți în acest proiect și fac un apel în continuare către toți cei care pot să se alăture și să sprijine cauza noastră! Când spun TOȚI, mă refer, în primul rând, la oamenii de afaceri, la companiile mari ale României, dar și la fiecare dintre oamenii care aud sau citesc mesajul nostru! Chiar și un singur SMS transmis în sprijinul Fundației Metropolis poate face diferența între bine și rău, între întuneric și lumină, între viață și moarte”, a încheiat Daniel Băluță.
În cadrul evenimentului, la care au mai participat omul de afaceri Ion Țiriac, primarul general-interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, precum și reprezentanți ai autorităților publice cu competențe în domeniul sănătății sau al administrației publice și reprezentați ai companiilor care finanțează construcția clinicii.
Printre cei care sprijină acest proiect se numără Primăria Sectorului 4 și SC Totul Verde SA.
Codin Maticiuc a precizat, în calitate de reprezentant al Fundației Metropolis, că și-ar dori ca măcar un singur alt primar de oraș să sprijine proiecul așa cum îl susține primarul Daniel Băluță.
„Îi mulțumesc primarului Daniel Băluță pentru „normalitate”, adică pentru că a semnat autorizația de construire a acestui spital. Însă el nu a făcut doar atât, ci așa cum îmi promisese, a contactat toate firmele care fie au sediul social în Sectorul 4, fie lucrează în Sectorul 4 și ne-a prezentat, ne-a deschis niște uși”, a declarat Codin Maticiuc.