VIDEO | Temișan, invitat la noul podcast pe canalul de Youtube Realitatea.net. Povești inedite și neștiute
Dacă este weekend, este despre relaxare, iar relaxarea începe din această seară de la ora 19 pe canalul de Youtube Realitatea.net. Noul podcast "Băi! Mă lași", realizat de colegul nostru Aurelian Săndulescu de la Realitatea FM l-a avut ca invitat pe Aurelian Temișan. Povești inedite și neștiute din viața personală și profesională a artistului. Puțini sunt cei care știu că la filmarea videoclipului Billy Joe King, Temișan a suferit un acident.
„Amintirile de la acesl videoclip există în memoria mea. Dacă stau să dau atât de mult înapoi, încă mă mai doare piciorul. De ce? Pentru că mie mi-au găsit o pereche de ciocate, de cizme, una 45, una 44, eu port 46 la picior. Problema este că acea vacă, care își merită numele de vacă, a trebuit să o trag din cadru. Eu am tras-o din parte stângă și ea voia să se ducă în dreapta și m-a călcat pe piciorul cu 44 (n.r. mărimea). Am simțit o căldură care îmi pleca din tot corpul și mai trebuia să și cânt… Deci astea sunt amintirile mele de la clip, dar, într-adevăr, este unul dintre cele mai iubite clipuri de la vremea respectivă”, a povestit Aurelian Temișan.