MENIU

NU UITĂ şi NU IARTĂ! Romaniţa Iovan, MESAJ CUTREMURĂTOR despre tragediile aviatice

NU UITĂ şi NU IARTĂ! Romaniţa Iovan, MESAJ CUTREMURĂTOR despre tragediile aviatice

La începutul acestui an, pe 20 ianuarie, o veste cumplită zdruncina universul Romaniţei Iovan: avionul pe care fostul ei soţ, Adrian Iovan, şi tatăl fiului ei, Albert, îl pilota, se prăbuşea în Apuseni. Pilotul şi studenta Aura Ion mureau din cauza rănilor şi a intervenţiei tardive a celor care i-ar fi putut salva.

Aproape 11 luni mai târziu, un elicopter SMURD se prăbuşea în lacul Siutghiol din Constanţa. Toţi cei 4 oameni aflaţi la bord au trăit imediat după prăbuşire, însă nici unul nu a supravieţuit.

Marcată de acest episod, Romaniţa Iovan arată, pentru prima dată, spre cei pe care îi consideră vinovaţi de moartea acestor oameni aflaţi în misiuni de salvare.

"20 ianuarie 2014, un avion de mici dimensiuni, BN - 2, pilotat de unul dintre cei mai buni piloţi ai României, Adrian Iovan, cu o echipă de medici la bord, aterizează forţat în munţii Apuseni la o altitudine de 1400 m. În urma impactului cu solul, toţi pasagerii, inclusiv personalul navigant, erau în viaţă !

Victimile puteau fi reperate în mai puţin de o oră dacă Ministrul Apărării Naţionale Mircea Duşa, ar fi dat ordin ca unul dintre elicopterele Puma, aflate la unitatea militară din Alba Iulia, să decoleze. Pe 24 noiembrie 2014, un elicopter Puma se prăbuşeşte în judeţul Sibiu.

În 15 decembrie 2014 un elicopter SMURD amerizează pe lacul Siutghiol, Constanţa.

Nu a fost noapte, nu a fost munte, nu a fost nici ninsoare ... A fost aceeaşi incapacitate de reacţie promptă şi coordonată a instituţiilor statului !

Nu am înţeles nimic din tragedia aviatică produsă în Apuseni !", consideră Romaniţa Iovan, potrivit libertatea.ro.

Mai multe articole despre:
accident Adrian Iovan Apuseni Romaniţa Iovan