MENIU

Mădălina Ghenea a DEVENIT mamă cu ACTE în regulă

Mădălina Ghenea şi micuţul din Haiti

În urmă cu aproximativ doi ani, Mădălina Ghenea s-a îndrăgostit atât de tare de un bebeluş din Haiti, încât a decis să-l ajute cu tot ceea ce poate, plătindu-i chiar şi o operaţie destul de costisitoare. De câteva luni însă, românca a reuşit să-l înfieze, cu acte, pe micuţ.

Mădălina Ghenea nu a ascuns faptul că-şi doreşte mulţi copii, dacă se poate chiar zece, ai ei sau adoptaţi. Ba chiar a avut ocazia să exersez e rolul de mamă în- tr-un film în care a jucat alături de un bebeluş. În urmă cu aproape doi ani, cu ocazia unei vizite în Haiti, olteanca a rămas profund impresionată de viaţa pe care o duc copiii de acolo. Un bebeluş, băieţel, i-a atras atenţia în mod deosebit, scrie libertatea.ro.

Cum l-a îndrăgit pe loc, s-a oferit să-l ajute necondiţionat. A fost pentru el ca o a doua mamă, căci i-a trimis bani, cadouri şi tot ceea ce avea acesta nevoie. Pentru că a prins drag de el, Mădălina nu s-a lăsat până nu l-a adoptat cu acte pe micuţ. Iar acest lucru s-a întâmplat în urmă cu câteva luni. Acum, românca îl poate lua pe Nor la ea acasă sau chiar în vacanţe.

Mai multe articole despre:
copil Mădălina Ghenea mădălina ghenea mamă