MENIU

DOLIU la HOLLYWOOD. A murit un actor din filmul "GREU DE UCIS"

JAMES SHIGETA a murit, la 81 de ani

Actorul James Shigeta, un star al filmului "Greu de ucis", a murit, luni, la vârsta de 81 de ani, cauza decesului nefiind făcută publică.

Născut la Honolulu în 1933, James Shigeta a studiat actoria la New York University înainte de a se înrola în Marina militară a SUA, în care a activat pe parcursul Războiului coreean, informează contactmusic.com.

Şi-a început cariera artistică în Japonia şi a devenit cunoscut după ce a apărut în filmul negru "The Crimson Kimono" din 1959. În anul următor, el a câştigat un premiu Globul de Aur pentru cel mai promiţător actor debutant, alături de George Hamilton, Troy Donahue şi Barry Coe.

A devenit unul dintre cei mai cunoscuţi actori asiatico-americani în anii 1960, datorită rolurilor interpretate în pelicule precum "Walk Like a Dragon", "Lacrimi de bucurie/ Cry for Happy", "Bridge to the Sun" şi "Paradisul din Hawaii/ Paradise, Hawaiian Style", în care a jucat alături de Elvis Presley.

Un alt rol memorabil interpretat de acesta a fost cel din 1961, în musicalul "Flower Drum Song", pus în scenă pe Broadway.

Mai târziu în cariera sa, James Shigeta a apărut în filme precum "Ultimul orizont/ Lost Horizon", "Batalia de la Midway/ Midway", "Cage", "Disney's Mulan" şi "Greu de ucis/ Die Hard" (1988).