VIDEO cu final neaşteptat: ce-a căutat URSUL în copac?
Păcălit sau nu de vulpe, un urs a ajuns într-un copac, de unde nu s-a mai dat jos, cel mai probabil din comoditate. S-a întâmplat într-un orăşel din Florida, Statele Unite.
Mobilizaţi rapid, salvatorii nu aveau cum să anticipeze că intervenţia lor se va încheia cu un semi-eşec. Tranchilizat cu o seringă trasă de la distanţă, ursul a adormit şi a căzut din pom. Din păcate, plasa întinsă de salvatori nu a fost suficient de rezistentă şi s-a rupt sub cele 113 kilograme ale ursului. Din fericire, animalul nu s-a rănit, când a căzut şi nici nu s-a trezit, aşa că a fost dus înapoi în pădure în condiţii de siguranţă.