MENIU

Jandarmeria Română îl donează pe Șarlatan, un cal antrenat pentru cele mai dificile misiuni

Jandarmeria Română caută ”noi prieteni” pentru Șarlatan, un cal în vârstă de aproape 18 ani care a participat la misiuni de ordine publică și la competiții naționale de obstacole.

Ajuns la ”vârsta de pensionare”, jandarmeria a făcut apel către oameni în speranța că cineva își va dori să îl adopte.

”Are aproape 18 ani. E născut pe data de 3 iunie, la câteva zile după sărbătoarea copilăriei. Credem noi că asta îl face să fie atât de prietenos cu cei mici. Face parte din rasa Cal de Sport Românesc și are un temperament vioi și este bine supus dresajului, fiind o rasă adaptată echitației.

A crescut alături de noi și a fost antrenat pentru misiuni dintre cele mai dificile. De-a lungul acestor ani, a participat alături de colegii noștri nu doar la numeroase misiuni de ordine publică, dar și la competiții naționale de obstacole organizate de Federația Ecvestră Română, la unele dintre ele reușind să se claseze chiar pe podium. Ani la rând a făcut parte din Detașamentul de Cavalerie care a defilat pe sub Arcul de Triumf, de Ziua Națională a României.

Acum prietenul nostru necuvântător are nevoie de noi prieteni. Deși nu și-a pierdut suplețea și nici cadența, vârsta nu ii mai permite să participe la misiunile de ordine publică. Încercăm să îi găsim o nouă casă, pe cineva care să îl adopte și să îi ofere protecție și prietenie", scrie Jandarmeria Română, pe Facebook.