Un cioban a fost găsit mort la o stână din Timiș. Colegul, principalul suspect, a fost reținut
Un cioban în vârstă de 46 de ani a fost găsit mort, miercuri dimineață, la o stână din apropierea localității Curtea, județul Timiș. Bărbatul era prăbușit la pământ și prezenta răni la gât și în spate, provocate cel mai probabil cu un cuțit.
Descoperirea a fost făcută de ciobanul șef al stânei, care a alertat imediat autoritățile. Polițiștii au demarat o amplă operațiune de căutare în zona Făgetului, au instituit filtre rutiere și au cerut sprijinul localnicilor pentru identificarea suspectului.
Cioban înjunghiat mortal în Timiș
La scurt timp, oamenii legii au reușit să îl prindă pe principalul suspect, un bărbat de 42 de ani, tot boitar și coleg cu victima la aceeași stână. Acesta ar fi fugit imediat după producerea crimei și a fost capturat în apropiere de Lugoj, în localitatea Tapia, fiind dus la audieri la Poliția Timiș. Trupul neînsuflețit al victimei a fost preluat de medicii legiști, urmând ca autopsia să stabilească exact cauzele decesului. Polițiștii continuă cercetările pentru a clarifica împrejurările în care a avut loc crima.