MENIU

Trafic intens pe DN1 spre București. Rute alternative. Update

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier este intens pe DN1, pe Valea Prahovei, pe sensul de mers către Bucureşti. Se circulă în coloană de la limita cu judeţul Braşov până la intrarea în Buşteni, în dreptul staţiunii Sinaia şi în zona Posada. Însă, faţă de ora 12:00, numărul de autovehicule a mai scăzut.

Pe DN1A Săcele - Cheia - Ploieşti circulaţia s-a intensificat. A fost semnalată o singură problemă de trafic, în zona Homorâciu, când bariera a fost coborâtă la trecerea trenului.

Pe DN73A Râşnov - Predeal, nu se mai circulă în coloană la intersecţia cu DN1.

Pe DN7 Sibiu - Râmnicu-Vâlcea - Piteşti traficul rutier s-a intensificat. Cu viteză ceva mai redusă se circulă în zonele Tălmaciu (judeţul Sibiu),  Călimăneşti, Bujoreni, Râmnicu-Vâlcea (judeţul Vâlcea) şi Valea Ursului - Bascov (judeţul Argeş), unde unii conducători auto încetinesc mai mult decât este necesar sau chiar opresc la o trecere la nivel cu o cale ferată închisă.

Pe DN Centura Bucureşti se circulă uşor îngreunat pe sensul de mers Chiajna - Chitila, din cauza unui autocamion defect.

Au început să se formeze coloane de maşini şi pe autostrada A1, la intrarea în Bucureşti dinspre Piteşti. Le recomandăm conducătorilor auto să mărească distanţa în mers, iar celor care încheie coloanele să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să frâneze din timp.

Mai multe articole despre:
DN1 infotrafic