MENIU

Doina Pană: ”Viorica Dăncilă nu este o agramată! Toată lumea mai face câte un dezacord!'' (Video)

”Viorica Dăncilă nu este o agramată așa cum a fost reflectată în presă. Este nedrept ce s-a întâmplat cu dumneaei, dar asta e, suntem în politică și ne asumăm” a declarat deputatul Doina Pană, într-o conferință de presă susținută la Bistrița, în care a vorbit despre faptul că femeile au exact aceleași șanse ca și bărbații de a ocupa funcții cheie, dar și despre faptul că sunt apreciate în politică.

”Doamna Dăncilă, din păcate, a fost în situația în care să fie hărțuită. În sensul că s-a dorit din toate puterile răsturnarea acestui guvern. Nu e o noutate ce vă spun. Pentru că nu s-a reușit nicicum din afară, s-a încercat din interior. Și cum? Să își ia lumea în cap premierul și să își dea demisia. Din acest motiv a fost o campanie foarte violentă împotriva doamnei Dăncilă. Doamna Dăncilă nu este o agramată. Și când spun chestia asta, mă refer la perioada întreagă în care eu am cunoscut-o. La gradul de oboseală pe care îl ai ca ministru, ca prim-ministru este și mai și. Este absolut firesc și absolut toată lumea mai face câte un dezacord (…) S-a pus o presiune foarte mare asupra doamnei Dăncilă” a declarat Doina Pană, care a afirmat că este mult mai important modul cum guvernează un prim-ministru decât ”participarea la olimpiada de Limba română”.

Detalii pe Realitatea de Bistrița

Mai multe articole despre:
Doina Pană Viorica Dăncilă