MENIU

Cutremur în Buzău, cu puțin timp în urmă! Al treilea în aceeași zi!

Un cutremur cu magnitudinea de 3,9 grade pe scara Richter s-a produs, duminică, la ora locală 15,46, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, conform Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP), potrivit Agerpres.

Seismul a avut o intensitate în zona epicentrală II pe scara Mercalli și s-a produs la o adâncime de 148 kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (33 km), Târgu Secuiesc (48 km), Vălenii de Munte (55 km), Săcele (55 km), Sfântu Gheorghe (57 km).

Duminică au mai avut loc două cutremure în județul Buzău, unul la ora 1,54, cu o magnitudine de 2,8 grade, la o adâncime de 107 km, și cel de-al doilea la ora 8,00, cu o magnitudine de 3 grade pe scara Richter, la o adâncime de 130 de kilometri.

În luna martie, în România au avut loc 16 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,5 și 4 grade Richter, dintre care 14 în zona seismică Vrancea, unul în zona Oltenia, județul Mehedinți, și unul în Banat, județul Timiș.

Mai multe articole despre:
seism INFP cutremur Buzău