MENIU

Creștinii ortodocși praznuiesc, în a doua duminică după Paști, Duminica Tomii. Traditii si obiceiuri

Duminica Tomii

Creștinii ortodocși vor prăznui duminica în care este pomenit Sfântul Apostol Toma, numită și Duminica Tomii.

Această zi reprezintă momentul întâlnirii dintre Sfântul Apostol Toma și Mântuitor, întâlnire care îi dă și apostolului 'necredincios' dovada Învierii Domnului, scrie Agerpres.ro.

Duminica Tomii este închinată sufletelor morților în calendarul popular.
În Banat, femeile dau pomeni pe ape curate, curgătoare, pentru slobozirea sufletelor răposaților. Bătrânele caselor înroșesc ouăle în ajunul sărbătorii, iar copiii adună ramuri fragede de alun sau de salcie, din care împletesc mici coșulețe.

Duminică dimineața, după slujba Utreniei, ouăle și colacii vor fi sfințiți de preoți. Apoi se vor căuta irugi, cursuri curate de ape curgătoare. Aici, oul, colacul și o lumânare aprinsă sunt așezate în fiecare coșuleț împletit și se dă drumul pe apă pentru a ajunge la sufletele morților. Oamenii cred că prin aceste ofrande sufletele morților vor fi eliberate de o parte din păcatele grele și vor putea umbla în locurile în care doresc. După Sfânta Liturghie, preoții ortodocși vor merge în cimitire și vor face slujbe pentru cei plecați în ''lumea blajinilor'', sfințind mormintele și pomenile aduse de familiile celor ce-și dorm somnul de veci.

 

Zilele Junilor braşoveni au debutat în centrul oraşului de sub Tâmpa. Sute de localnici dar şi turişti au luat parte la aruncatul în ţol, un obicei păstrat cu sfinţenie încă din vremea dacilor.

Ca în fiecare an, ceata junilor a coborât în cetate în Vinerea Luminată şi a deschis evenimentele. Tinerii i-au salutat pe trecători cu Hristos a Înviat, iar apoi au fost supuşi unor probe prin care şi-au arătat curajul.

Momentul culminant al Zilelor Junilor va avea loc duminică, când membrii celor şapte cete vor defila călare în centrul Braşovului în costume tradiţionale, păstrate de sute de ani.

Mai multe articole despre:
tradiţii obiceiuri juni Duminica Tomii