MENIU

Bărbat din București, prins după ce a furat 2000 de euro din bancomate. Cum acționa

Un bărbat de 35 de ani a fost prins de oamenii legii după ce, în ultimele două luni, a furat circa 2000 de euro din bancomate de schimb valutar.

Marţi, 28 iunie, poliţiştii bucureșteni au pus în aplicare un mandat de percheziţie la domiciliul unui bărbat în vârstă de 35 de ani, bănuit de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt din bancomate.

Potrivit oamenilor legii, ""dn datele şi probele administrate în cauză în perioada mai – iunie 2016, a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuitul a comis mai multe infracţiuni de furt din bancomate de schimb valutar, prin intervenţia mecanică asupra aparatului în cauză, blocând fanta de evacuare a banilor".

În urma investigaţiilor efectuate a rezultat faptul că bărbatul a sustras aproximativ 2.000 de euro prin metoda menţionată.

Astfel, marți, 28 iunie, "a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie, la domiciliul bănuitului, fiind identificate şi ridicate obiecte confecţionate artizanal ce ar fi putut fi folosite în activitatea infracţională. Bărbatul a fost condus pentru audieri la sediul Serviciului de Investigaţii Criminale – Sector 4", mai transmite Politia printr-un comunicat de presă citat de b365.ro.