MENIU

Alertă în Munţii Făgăraş! Doi turişti au dispărut fără urmă şi sunt căutaţi salvamontişti

Doi tineri din Mureş, plecaţi într-o drumeţie în Munţii Făgăraş, încercând să ajungă pe vârful Moldoveanu, sunt căutaţi de echipe de salvamontişi şi jandarmi montani din Argeş şi Braşov, precum şi de un elicopter al MAI.

Căutările celor doi fraţi au început luni dimineaţa, după ce familia acestora a sunat la serviciul de urgenţă 112 deoarece nu a mai putut lua legătura niciunul dintre ei.

Fraţii au plecat din localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, unde au lăsat maşina cu care veniseră şi care aparţine unei societăţi comerciale.

Cei doi au urcat pe Valea Sâmbetei şi au încercat să urce spre Vârful Moldoveanu. "Au trecut, sâmbătă, pe lângă Cabana Valea Sâmbetei, însă nu au oprit. De atunci nu se mai ştie nimic de ei. Sâmbătă a fost viscol puternic şi ceaţă foarte densă, iar traseul este foarte periculos. Duminică seara sau luni dimineaţa s-a primit un apel pe 112 şi luni dimineaţa s-au constituit două echipe de căutare de la Victoria şi Sâmbăta de Sus, una formată din trei salvamontişti şi un jandarm montan şi cealaltă formată din trei jandarmi montani care au pornit pe trasee diferite", a spus Ciprian Pais, şeful Serviciului Public Salvamont Braşov, pentru MEDIAFAX.

Cele două echipe de salvatori au înnoptat în munţi, deoarece nu au mai putut înainta din cauza condiţiilor meteo, iar marţi au reluat căutările.

Miercuri, s-a solicitat un elicopter de la MAI, dotat cu trolier, care a început survolarea zonei. De asemenea, doi salvatori montani au fost lansaţi din elicopter, unul la Portiţa Viştei şi celălalt la Cabana Podragu pentru a vedea dacă nu cumva cei doi au reuşit să ajungă în zonă, potrivit sursei citate.

În zonă zăpada depăşeşte un metru şi există şi risc de avalanşă, operaţiunea de căutare fiind periculoasă şi pentru echipele de salvare.

"Accesul pe creasta Făgăraşului pe timp de iarnă este strict interzis. Sunt închise toate traseele montane. Nici salvamontiştii cu experienţă nu pot merge. Accesul se poate face doar până la Cabana Valea Sâmbetei şi la cabana Turnuri. Mai departe este extrem de periculos", a mai spus Ciprian Pais.

Maşina celor doi, lăsată la Sâmbăta de Sus, a fost ridicată, marţi, de poliţişti şi de reprezentanţii companiei căreia îi aparţine, a mai spus sursa citată.

Mai multe articole despre:
Mures Munţii Făgăraş frati disparuti