MENIU

SOCI 2014. Reclama care spune că jocurile olimpice "au fost mereu puţin gay" - VIDEO AMUZANT

SOCI 2014. Reclama care îşi bate joc de legile anti-gay ale lui Putin

SOCI 2014. O reclamă creată cu scopul de a ridiculiza aşa-numitele legi anti-gay ale preşedintelui rus Vladimir Putin privind participanţii la Jocurile Olimpice de la Soci transmite mesajul "Jocurile au fost mereu puţin gay. Să luptăm ca să le păstrăm aşa".

SOCI 2014. Spotul, conceput de Institutul Canadian pentru Diversitate şi Incluziune (CIDI), în colaborare cu agenţia de publicitate Re-think din Toronto, arată doi sportivi bărbaţi din echipa de sanie în timp se pregătesc pentru probă, balansându-se în faţă şi în spate în ritmul melodiei "Don’t You Want Me” a celor de la The Human League.

"Jocurile au fost mereu puţin gay. Să luptăm ca să le păstrăm aşa" este mesajul cu care se încheie reclama.

"Discriminarea din Rusia este inacceptabilă", a declarat Michael Bach, fondator şi CEO al CIDI, citat de The Independent. "Ca organizaţie, vrem să ne arătăm susţinerea, în special faţă de atleţii aflaţi în competiţie la Jocurile de la Soci".

Caleb Goodman, partener şi director de management la Re-think, a explicat că videoclipul de 30 de secunde a fost creat sub forma unui "mesaj despre egalitate" şi "contextul se întâmplă să fie Jocurile Olimpice".

Spotul apare la scurt timp după ce Organizaţia Mondială a Drepturilor Omului şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la "o situaţie în deteriorare a abuzurilor extinse şi concentrate asupra persoanelor şi activităţilor lesbiene, gay, bisexuale şi transgender (LGBT)".

Peste 200 de scriitori renumiţi, printre care Salman Rushdie şi Margaret Atwood, au semnat o scrisoare deschisă, publicată joi în The Guardian, pentru a denunţa legislaţia din Rusia ce incriminează blasfemia şi homosexualitatea, în ajunul deschiderii Olimpiadei de iarnă de la Soci.