MENIU

Secrete din cămara bunicii. Ce trebuie să pui în borcanele cu gogonele, ca să se păstreze tari și gustoase până la primăvară

Secrete din cămara buncii. Ce trebuie să pui în borcanele cu gogonele, ca să se păstreze tari și gustoase până la primăvară

Toamna este anotimpul în care gospodinele își umplu cămările cu tot felul de bunătăți pregătite pentru iarnă, iar gogonelele murate ocupă un loc aparte între preferințele românilor. Crocante, ușor acrișoare și pline de savoare, ele completează perfect atât o simplă masă de familie, cât și un festin culinar organizat cu diverse ocazii. În plus de asta, gogonelele murate sunt și o alegere sănătoasă, fiind bogate în vitamine și probiotice naturale, ideale pentru întărirea imunității în sezonul rece.

Nimic nu se compară cu gustul lor acrișor și textura crocantă, perfecte lângă o friptură, o tocăniță sau chiar lângă o simplă bucată de pâine cu slănină.

Totuși, una dintre cele mai mari provocări este să le păstrezi tari și fragede până primăvara. Secretul stă atât în ingredientele pe care le adaugi în borcane, cât și în modul de preparare și depozitare.

Alegerea gogonelelor

Primul pas pentru o murătură reușită este alegerea atentă a gogonelelor. Este important să selectezi doar roșiile verzi sănătoase, tari și uniforme ca dimensiune, pentru ca ele să se mureze în același ritm.

Cele lovite, crăpate sau moi trebuie evitate, pentru că pot fermenta excesiv și pot strica întregul borcan.

După sortare, gogonelele trebuie spălate bine în mai multe ape și lăsate să se scurgă, astfel încât să nu rămână impurități sau resturi de pământ care pot afecta conservarea.

Ingrediente esențiale pentru gogonele crocante

Pe lângă clasica apă cu sare sau oțet, există câteva ingrediente-cheie care garantează textura fermă a gogonelelor.

Cel mai cunoscut este hreanul, care se așază în felii sau bețișoare printre legume și are rolul de a le menține crocante luni de zile. La fel de importante sunt frunzele de vișin sau de stejar, bogate în taninuri naturale, care opresc înmuierea gogonelelor.

În plus, țelina, atât frunza cât și tulpina, adaugă un parfum deosebit și contribuie la textura fermă.

Pentru aromă și pentru a împiedica apariția mucegaiului, se pun și boabe de muștar, dar și mărar uscat sau cimbru, care dau un gust autentic murăturilor de toamnă.

Toate aceste ingrediente nu sunt doar „condimente”, ci mici trucuri naturale care fac diferența între o gogonea moale și una care pocnește sub dinți chiar și după câteva luni.

Rețetă clasică pentru gogonele tari până la primăvară

O rețetă simplă, dar sigură, pentru gogonele fragede și gustoase este următoarea: pe fundul borcanului se așază câteva felii de hrean, câteva frunze de vișin sau stejar, o tulpină de țelină cu frunze și puțin mărar uscat.

Apoi se pun gogonelele spălate, cât mai strâns, astfel încât să rămână cât mai puțin spațiu liber între ele. Printre rânduri se mai intercalează felii de hrean, căței de usturoi, boabe de muștar și de piper, pentru aromă și protecție naturală împotriva mucegaiului.

Separat, se pregătește saramura: la 1 litru de apă se adaugă o lingură plină de sare grunjoasă, neiodată.

Lichidul se fierbe pentru a se dizolva bine sarea și pentru a distruge eventualele impurități, apoi se lasă să se răcorească ușor. Saramura caldă se toarnă peste gogonele, având grijă să le acopere complet.

La final, se pun deasupra câteva frunze de vișin sau stejar pentru a ține legumele sub lichid, iar borcanul se închide ermetic.

Borcanele se lasă la temperatura camerei timp de 3-4 zile pentru a începe fermentația, după care se mută într-un loc răcoros și întunecos, cum ar fi cămara, pivnița sau balconul închis.

Trucuri pentru murături reușite

Un detaliu foarte important este să nu folosești niciodată sare iodată, pentru că încetinește și chiar oprește procesul de fermentație naturală.

Gogonelele trebuie să fie complet acoperite de saramură, altfel se vor strica rapid; dacă observi că nivelul lichidului scade, completează imediat cu saramură proaspătă. Hreanul nu trebuie să lipsească, fiind cel mai eficient conservant natural pentru a menține murăturile crocante.

De asemenea, borcanele trebuie ferite de soare și păstrate la o temperatură constantă, pentru că schimbările bruște de temperatură pot altera gustul și textura gogonelelor. Dacă respecți acești pași, vei avea garantat murături delicioase până la primăvară.
 
Sursă text: Click.ro
Mai multe articole despre:
gogonele muraturi reteta muraturi trucuri muraturi