MENIU

Motivul incredibil pentru care un pasager a fost dat jos din avion. "Au încercat să mă intimideze"

Pasagerul unui curse operate de compania aeriană easyJet a fost forţat să coboare de avion chiar înainte de decolare, după ce o femeie a reclamat că prezenţa lui o face să se simtă "inconfortabil".

Meghary Yemane-Tesfagiorgis urma să călătorească de la Roma către Londra. Înainte ca avionul să decoleze însă, bărbatul a fost chemat de căpitanul echipajului de zbor, care i-a spus că trebuie să coboare. Motivul? Reclamaţia unei femei care se arătase deranjată de simpla prezenţă a acestuia în aeronavă, scrie The Sun.

"Un însoţitor de zbor a întrebat: 'este aici un pasager pe nume Yemane-Tesfagiorgis?'. Am spus 'da', crezând că este vorba de o problemă cu bagajele. Mi s-a spus să vin în faţă, lângă cabina piloţilor, unde am fost întâmpinat de poliţişti înarmaţi. Căpitanul mi-a spus că trebuie să cobor din avion şi am întrebat de ce. Mi-a explicat că o pasageră a spus că nu se simte în siguranţă din cauza mea", a povestit Meghary.

Aşadar, pasagerul a fost forţat să coboare, iar apoi a fost condus în aeroport, unde a urmat un interogatoriu.

"Autorităţile italiene au încercat să mă intimideze, apoi m-au lăsat să aştept în aeroport timp de 15 ore. EasyJet mi-a cerut scuze ulterior, dar nu e vorba despre asta. E vorba de mai mult de atât. Am fost discriminat din cauza rasei mele. Dacă femeia aceea se simţea inconfortabil, ea trebuia să coboare din avion", a spus Meghary.
Acum, bărbatul să-şi facă dreptate în instanţă.