MENIU

Grecia, afectată de o grevă generală în transporturi. În ziua de 28 august, inclusiv zborurile turistice ar putea fi decalate

Turiștii care au planuri de călătorie spre Grecia în data de 28 august trebuie să fie pregătiți pentru eventuale decalaje ale zborurilor, din cauza unei greve generale de câteva ore. Chiar dacă un tribunal a declarat protestul controlorilor de trafic drept ilegal și a cerut ca zborurile să de desfășoare normal, nu este exclus să apară unele disfuncționalități. Ministerul român al Afacerilor Externe nu a trimis, deocamdată, nicio atenționare. În Marea Britanie și Bulgaria, pasagerii au fost avertizați privind eventuale probleme.

Un tribunal grec a decis că oprirea activității timp de patru ore, anunțată de Asociația Controlorilor de Trafic Aerian pentru ziua de joi, 28 august, este ilegală, ceea ce înseamnă că zborurile programate ar urma să se deruleze conform orarului stabilit.

Controlorii intenționau să întrerupă lucrul între orele 09:30 și 13:30, în semn de solidaritate cu o grevă națională de 24 de ore organizată de principalul sindicat din sectorul public. Protestul vizează un proiect de lege propus de guvern, care aduce modificări reglementărilor disciplinare aplicabile funcționarilor publici și urmează să fie supus votului în Parlament în această săptămână.

Turiștii sunt sfătuiți să verifice statusul zborurilor, dar în acest moment nu se mai așteaptă anulări sau întârzieri cauzate de grevă.

Greva face parte dintr-un protest național de 24 de ore în sectorul public, care va afecta instituțiile de stat și ar putea perturba circulația trenurilor, feriboturilor și transportul rutier. Turiștii sunt sfătuiți să-și planifice cu atenție deplasările și să evite călătoriile în ziua protestului.

Turiștii britanici, avertizați în legătură cu eventuale probleme

Zborurile comerciale sunt așteptate să fie afectate între orele 09:30 și 13:30, ora locală a Greciei (cu două ore înainte față de ora Marii Britanii), ceea ce ar putea perturba planurile turiștilor care pleacă din Aeroportul Birmingham.

Pe de altă parte, companiile aeriene grecești Aegean și Olympic Air au transmis că zborurile se vor desfășura normal.

Recomandare: Verificați statusul zborului direct pe site-ul companiei aeriene sau prin platforme de monitorizare în timp real, precum AirAdvisor, și contactați operatorul pentru reprogramare sau rambursare.

Mai multe articole despre:
grecia greva transporturi zboruri anulate curse aeriene