MENIU

Entorsele de gleznă nu trebuie ignorate, avertizează medicii. Ce complicații pot apărea pe termen lung

Entorsele de gleznă nu trebuie ignorate, avertizează medicii. Ce complicații pot apărea pe termen lung

Entorsele de gleznă, adesea ignorate sau banalizate, pot cauza probleme de durată dacă nu sunt tratate corespunzător. Înalta Autoritate pentru Sănătate din Franţa (HAS) recomandă pacienților o consultare sistematică în primele 24 de ore după un astfel de incident.

„Entorsa de gleznă este adeseori banalizată de marea majoritate a populaţiei, care nu cunoaşte riscurile de recidivă şi de instabilitate cronică, în absenţa unei îngrijiri medicale adecvate”, a transmis agenţia franceză, actualizând recomandările sale ce datau din anul 2006, scrie Agerpres.

„Un număr semnificativ de persoane se confruntă în lunile şi în anii care urmează episodului de entorsă cu simptome persistente, mai ales simptome reziduale de instabilitate, şi cu limitări ale activităţii, precum practici sportive şi/sau activităţi din viaţa cotidiană", a precizat aceeaşi agenţie franceză.

„Astfel, s-a estimat că până la 40% din persoanele care au suferit un prim episod de entorsă a ligamentului colateral lateral al gleznei vor dezvolta o instabilitate cronică", a subliniat HAS.

Așadar, agenția recomandă pacienților să se consulte sistematic un medic generalist sau un kinetoterapeut în primele 24 de ore după o entorsă, dacă aceasta dă naştere unui simptom oarecare: durere, edem, dificultate de deplasare.

Citește continuarea aici.

Mai multe articole despre:
entorsa medici