MENIU

Emma Willis, apel emoționant către paparazzi: Te rog să nu ţipi la soţul meu, întrebându-l cum se simte. Lăsaţi-i spaţiu - VIDEO

Bruce și Emma Willis, în 2013, la premiera filmului 'After Earth'/ Profimedia

Apel emoționant pe Instagram al Emmei Heming Willis, soţia actorului Bruce Willis. Modelul american în vârstă de 44 de ani le-a cerut paparazzilor „să păstreze distanţa” atunci când îl urmăresc pe soțul său, care a fost diagnosticat recent cu demenţă frontotemporală.

În urmă cu o zi, Emma Heming Willis a publicat un videoclip pe contul său de Instagram în care a povestit un incident mai puțin plăcut de care a avut parte soțul său, în vârstă de 67 de ani, relatează revista Variety.

Ea a relatat, astfel, cum fotografii au încercat să vorbească cu Bruce Willis în timpul unei apariţii publice rară, atunci când acesta s-a întâlnit cu prietenii la o cafea în Santa Monica.

„Dacă eşti o persoană care are grijă de cineva cu demenţă, ştii cât de dificil şi stresant poate fi să scoţi pe cineva în lume şi să-l conduci în siguranţă, chiar şi doar pentru a bea o ceaşcă de cafea”, a spus Emma Willis.

„Este clar că mai este nevoie de multă educaţie. Aşa că acesta se adresează fotografilor şi cameramanilor care încearcă să obţină acele exclusivităţi despre soţul meu. Păstrați distanța. Ştiu că asta este treaba voastră, dar poate fi doar dacă rămâi în spaţiul tău. Te rog să nu ţipi la soţul meu, întrebându-l cum se simte. Nu faceţi asta. Lăsaţi-i spaţiu. Permiteţi familiei noastre sau oricui este cu el în acea zi să-l poată duce din punctul A în punctul B în siguranţă”, a continuat modelul american.

 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Emma Heming Willis (@emmahemingwillis)

Demență frontotemporală, boala cu care a fost diagnostic recent celebrul actor Bruce Willis, este una dintre cele mai frecvente forme de demență la persoane care nu au împlinit încă 60 de ani. Anual sunt raportate circa 1  milion de noi cazuri la nivel mondial și, din păcate, ca la orice boală degenerativă, distrugerile sunt ireversibile.

Bruce şi Emma sunt căsătoriţi din 2009.

Mai multe articole despre:
willis bruce willis emma willlis apel paparazzi