MENIU

Doliu uriaș în industria K-pop! Starul Wheesung a fost găsit mort în casă: abia împlinise 43 de ani

Doliu uriaș în industria K-pop! Starul Wheesung a fost găsit mort în casă: abia împlinise 43 de ani

Doliu uriaș în industria de divertisment sud-coreeană! Starul K-pop Wheesung a fost găsit mort în casă. Artistul împlinise 43 de ani în urmă cu o lună, pe 5 februarie. 

Potrivit unui raport exclusiv oferit de publicația The Joongang, Wheesung a fost găsit mort în casă pe 10 martie, la ora locală 18:29 (KST).
 
Autoritățile au fost chemate la apartamentul pe care acesta îl deţinea în districtul Gwangjin-gu din Seul după ce au primit o solicitare de la un membru al familiei sale. Din primele informații, cea care a dat alarma este chiar mama cântărețului, care l-a descoperit pe acesta inconștient în casă. 
 
Din păcate, medicii sosiți la fața locului nu au putut face nimic ca să-l readucă la viaţă. 
 
Conform autorităţilor, cântăreţul se afla în stare de stop cardiac când a fost descoperit. "Părea că a trecut o perioadă semnificativă de timp de la moartea lui (până când a fost găsit - n.r.)", potrivit poliției.
 
Anchetatorii nu au găsit urme de violenţă pe corpul său şi nici în locuinţa acestuia. În calcul sunt luate mai multe ipoteze, atât legate de o posibilă sinucidere, cât și privind o supradoză. O anchetă este în plină desfășurare. 
 
Choi Whee-sung (5 februarie 1982 - 10 martie 2025), cunoscut profesional sub numele de Wheesung sau sub numele de scenă Realslow, a fost un cântăreț sud-coreean de R&B, producător de discuri și actor de teatru muzical.