MENIU

Cel mai mare bulgăre de aur pur din Europa, descoperit în România: "Spectacolul oferit de natură era fantastic"

Cea mai mare pepită de aur extrasă vreodată în Europa a fost găsită într-o fostă mină din România, în anii 40. 

Zăcămintele de aur din Munţii Metaliferi au fost exploatate de mii de ani, o arată obiectele arheologice descoperite în zonă, iar din perioada romană (la începutul secolului 2), datează cele mai vechi galerii miniere. La Roşia Montană şi în ţinutul Bradului încă se pot vedea fostele minele antice clădite de romani.

În judeţul Hunedoara, cea mai faimoasă dintre galeriile antice se află la Ruda-Barza şi a fost numită Treptele Romane, pentru că la capătul celor aproape 200 de metri ai ei s-au păstrat treptele dăltuite în stâncă în epoca romană.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, galeria romană a fost redeschisă, fiind găsită intactă, la fel cum se păstrează şi în prezent. 

Anticii căutau aurul nativ, vizibil în adâncurile pământului, scrie adevarul.ro. Minereul era scos la suprafaţă în coşuri de nuiele, zdrobit apoi şi topit, pentru obţinerea aurului rafinat. O mulţime de vestigii istorice (guri de mină, unelte miniere antice, pive, opaiţe, statuete, morminte, inscripţii din vremea romanilor) împânzesc ţinutul Bradului, arătând cât de importantă era zona pentru imperiu.