MENIU

Ce a pățit o femeie din Brăila la o zi după moartea soțului

O bătrână din Brăila a avut parte de o noapte de coşmar din cauza unui individ care a dat buzna în casă pentru a-i lua banii, scrie Obiectivbr.ro. 

Femeia de 82 de ani s-a întors de la biserica de pe Râmnicu Sărat, unde era depus soţul său decedat, dar acasă, unde nu mai era nimeni din familie, întrucât nu are copii, a găsit un bărbat necunoscut. Acesta i-a cerut insistent banii, ba chiar a lovit-o, în ciuda faptului că femeia i-a spus în mod repetat că nu are. Bătrâna a stat cu sufletul la gură ore în șir, pentru că nu avea cui să ceară ajutorul. După ceva timp, a reuşit să îl dea afară din casă pe vizitatorul nepoftit, însă acesta s-a aşezat în dreptul ferestrei casei şi a continuat să urle că vrea banii.

Abia dimineaţă, în jurul orei 5.00, după ce individul a plecat, ea a cerut ajutorul unei vecine. S-a dat alarma la numărul de urgenţă 112, iar poliţiştii au mers la faţa locului pentru investigaţii. Se pare că individul ar fi furat totuși vreo 3.000 lei din casa bătrânei, însă informaţia nu a fost deocamdată confirmată.

Mai multe articole despre:
Brăila