MENIU

Anunțul surprinzător al Ford cu privire la centura de siguranţă gonflabilă

Centura de siguranţă care se umflă la impact, eliminând astfel potenţialele leziuni apărute prin pretensionare, este oferită de Ford gratuit oricărui constructor interesat. Motivul: "Siguranţa rutieră este un fenomen care depăşeşte grupul clienţilor noştri", spun cei de la Ford, potrivit automarket.ro.

Ford a anunţat oficial că va pune la dispoziţia oricărui constructor auto interesat drepturile de utilizare a centurilor gonflabile, inovaţie care a fost prezentă pentru prima dată pe un model de serie pe SUV-ul american Explorer în anul 2010.

Conform constructorului de peste Ocean, popularizarea acestui tip de centură de siguranţă va duce la un nivel mult mai ridicat al siguranţei rutiere, aeriene sau chiar acvatice, conceptul putând fi adaptat fără probleme pentru utilizarea sa în avioane sau bărci.