MENIU

5 rețete gustoase de aripioare picante, din toată lumea. Tu pe care o preferi?

Aripioare picante - imagine cu notă sugestivă

Nu putem nega faptul că zilele în care mâncăm aripioare picante sunt o adevărată sărbătoare pentru toți membrii familiei. Le consumăm în special vinerea, dar și în weekend sau la petreceri. Totuși, nu trebuie să ieșim neapărat în oraș pentru a putea savura asemenea bunătăți, ci putem să ne bucurăm de acestea și în confortul propriului cămin, alături de întreaga familie.

Există multe rețete de aripioare picante adunate din jurul lumii. Se pare că fiecare cultură are propriul mod de a găti delicioasele aripioare, de la cele americane, marinate cu sos barbeque, până la cele preparate cu citrice. Însă adevăratele provocări sunt aripioarele picante cu miere, whiskey, sirop de arțar sau sos de soia. Ești curioasă să încerci aceste preparate deosebite? Descoperă mai jos cele mai gustoase rețete cu aripioare, adunate din toate colțurile lumii!

Rețete gustoase de aripioare picante

Aripioare cu miere și lămâie

Rețeta de aripioare cu amestec special, miere și lămâie poate să îți schimbe total modul în care prepari aripioarele de acum încolo. Aripioarele picante sunt foarte bine gătite și combinate cu un sos delicios care te va face să te lingi pe degete! 

Ingrediente:

  • 1,5 kilograme de aripioare de pui;
  • 1/3 cană de amestec special;
  • 1 ceașcă de sos barbeque;
  • 2 lingurițe de miere;
  • 1 linguriță de sos Sriracha;
  • 1 lime.

Ingrediente pentru amestecul special:

  • 6 lingurițe de paprika;
  • 1 linguriță de sare;
  • 1 linguriță de piper negru măcinat;
  • 3 lingurițe de usturoi pudră;
  • 2 lingurițe de ceapă pudră;
  • 1 linguriță de cimbru uscat;
  • 1 linguriță de boia de ardei iute (sau piper cayenne).

Mod de preparare:

  1. Încălzește cuptorul la 180 de grade Celsius. Stropește hârtia de copt pe care o vei pune în tavă cu ulei. Așază aripioarele într-un singur strat, fără a le îngrămădi. Presoară pe fiecare aripioară amestecul special.
  2. Lasă aripioarele la 180 de grade în cuptor, pentru 30 de minute.
  3. În timp ce aripioarele se coc, prepară sosul. Taie un lime în două jumătăți și stoarce doar o jumătate. Păstrează cealaltă jumătate pentru mai târziu.
  4. Adaugă sosul barbeque, mierea și Sriracha și zeama de la jumătatea de lime într-un bol. Amestecă până toate ingredientele se vor combina.
  5. După 30 de minute de copt, scoate aripioarele din cuptor și unge-le cu jumătate din sosul obținut. Bagă din nou aripioarele în cuptor, de data aceasta pentru 10 minute.
  6. Scoate aripioarele și unge-le cu restul de sos rămas. Mai lasă-le 10 minute în cuptor pentru ca sosul să se caramelizeze frumos pe aripioare.
  7. Scoate aripioarele picante din cuptor și stoarce sucul de la jumătatea de lime rămasă peste acestea. Se servesc calde!

Citește continuarea pe Divahair.ro

Mai multe articole despre:
aripioare aripioare picante reteta